Propaganda e un lucru rudimentar, fiule: iei o minciună grosolană, o repeţi de multe ori, şi astfel ea poate deveni un adevăr. G.B. Shaw, Sfînta Ioana Am fost surprinsă şi întristată citind, în prestigioasa dvs publicaţie, „Prefaţa“ lui Radu Ioanid (şi „Ghid pentru cititorul de cursă lungă“ de Dorin Tudoran), ce urmează să apară în volumul Eu, fiul lor de Dorin Tudoran. Coroborate, aceste texte contestă statutul de disident al fratelui meu, Mihai Botez, în absenţa oricărei demonstraţii, fără argumente solide, prin simple afirmaţii ori insinuări. Încercarea de întinare a memoriei lui Mihai Botez se face prin vocea Securităţii: declaraţii redactate de ofiţerul/ ofiţerii de Securitate, care îl tracasau în permanenţă, încă din primavara 1979, cînd s-a citit la Europa Liberă prima sa scrisoare. Mi se pare cu atît mai dureros acest lucru, cu cît fratele meu, dispărut dintre noi acum 15 ani, nu mai are cum să contracareze vocea Securităţii, dînd propria sa versiune. Nu putem auzi nici mărturia lui Vlad Georgescu, directorul Europei Libere şi prietenul cu care Mihai Botez a corespondat, timp de peste 8 ani, pentru că şi el a murit la 51 de ani, în 1988. Lui Vlad Georgescu i-a trimis Mihai Botez din ţară, pe canale diplomatice, scrisorile de protest, ale lui şi ale altora. Difuzarea lor pe postul de radio Europa Liberă a salvat vieţi şi a ridicat moralul unei ţări lipsite de speranţă. Fratele meu, Mihai Botez, a fost un om deosebit, de un curaj şi de o inteligenţă ieşite din comun. Iar asupra lui veghea nu Securitatea, cum vrea să ne convingă Radu Ioanid, ci, atît cît se putea, postul de radio Europa Liberă şi directorul lui, Vlad Georgescu. Voi da doar cîteva fragmente din corespondenţa acestor doi oameni minunaţi care şi-au iubit ţara şi au încercat să facă ceva pentru ea în acele vremuri cu adevărat grele. Oricine a avut de-a face oricît de puţin cu dosarele Secu