Într-o singură zi, oamenii legii au identificat doi bărbaţi suspectaţi de braconaj şi au pus la punct actele premergătoare întocmirii dosarelor penale.
Noaptea trecută, la orele 00.10, agenţi din cadrul Postului de Poliţie Comunală Tufeşti l-au depistat pe un localnic de 30 de ani, în timp ce transporta cu autoturismul proprietate personală cantitatea de 5 kg de peşte, specia scrumbie, fără să posede documente justificative.
Poliţiştii i-au confiscat peştele şi i-au întocmit dosar penal, conform normelor legale privind pescuitul şi acvacultura (OUG nr. 23/2008).
Totodată, miercuri, la ora 19.30, poliţişti de la Serviciul Rutier şi de la Poliţia Oraşului Făurei l-au depistat pe DJ 203 A, în afara localităţii Vişani, pe un tânăr de 26 de ani din comuna Ziduri, judeţul Buzău, care transporta cu autoturismul cantitatea de 61 kg de peşte, speciile crap şi novac.
Deoarece nu deţinea documente de provenienţă, poliţiştii i-au întocmit dosar penal şi i-au confiscat peştele.