Presa internaţională de astăzi scrie despre asasinarea unui guvernator columbian răpit de FARC, urmărirea prin satelit a bolnavilor de Alzheimer canadieni sau piratarea a zeci de milioane de dolari la Citigroup. Printre alte subiecte, Mir Hossein Moussavi a fost demis, iar David Millar va reprezenta Scoţia la Jocurile Commonwealth-ului.
Guvernatorul columbian răpit a fost executat de FARC. Guvernatorul statului columbian Caqueta, răpit luni de un comando al Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC), a fost găsit mort marţi, au anunţat autorităţile columbiene, citate de The Washington Post. Cadavrul guvernatorului Luis Francisco Cuellar, ciuruit de gloanţe, a fost descoperit la câţiva metri de vehiculul utilizat pentru transportul înaltului funcţionar după răpire. Maşina fusese incendiată ulterior, a relatat postului de radio Caracol guvernatoarea interimară Olga Patricia Vega, informată la rândul ei de ministrul apărării, Gabriel Silva.
Bolnavii de Alzheimer canadieni, urmăriţi prin satelit. Poliţia canadiană din Montreal studiază posibilitatea de a oferi brăţări GPS persoanelor care suferă de maladia lui Alzheimer, sperând că astfel le vor ameliora securitatea, informează Romandie. Întrucât funcţiile cerebrale ale acestora slăbesc treptat, manifestându-se mai întâi prin tulburări de memorie, bolnavii pleacă de acasă fără să se mai poată întoarce la domiciliu şi riscă să sufere de foame şi frig fără să poată măcar să solicite ajutor.
Zeci de milioane de dolari, pirataţi informatic de la Citigroup. Poliţia federală americană (FBI) anchetează un atac cibernetic împotriva băncii americane Citigroup, care ar fi dus la furtul câtorva zeci de milioane de dolari, relata - marţi - cotidianul Wall Street Journal, provocând o dezminţire vehementă a grupului vizat, potrivit AP. Atacul, care ar fi fost efectuat în cursul verii de piraţi având legăt