Am scris, pentru rubrica mea dinAdevărul de marţea trecută, un articol despre Vasile Paraschiv, despre despărţirea lui de Valea Plîngerii care a fost lumea aceasta pentru el. Cum procedez uneori, cînd am emoţii cu vreun articol din pricina temei abordate, am trimis textul înainte de publicare cîtorva prieteni, pentru un fel de prelectură. Am fost mirat să constat cît de puţin este cunoscut, de fapt, Vasile Paraschiv, mai ales în rîndurile generaţiilor mai tinere. Nici nu este de mirare! Prim-planul tranziţiei nu a fost ocupat de persoane de calitatea sa, cu trecutul său impecabil de luptător anticomunist. De altfel, în legătură cu oponenţii şi disidenţii regimului comunist, mentalul public laolaltă cu „liderii de opinie“ au aplicat o strategie în două trepte. La începuturile tranziţiei, doamna Cornea „vindea“ Ardealul, Paul Goma îl „vînduse“ deja, Dorin Tudoran „fugise“ în America, Mircea Dinescu era „kaghebist“, Gabriel Andreescu „prea fizician“, despre Dan Petrescu se reinventau zvonurile securiste din deceniul precedent, iar de vreme ce era foarte discret, Vasile Paraschiv nici nu existase, ca să nu tulbure somnul tuturor laşilor şi colaboraţioniştilor regimului. În faza a doua, tactica aplicată lui Vasile Paraschiv, „tăcerea asurzitoare“, s-a generalizat. Cînd nu s-a putut proceda chiar aşa, au fost mutate tendenţios accentele – din Dinescu au mai rămas doar „moşierul“ şi „zurbagiul TV“, fiind cu totul ocultaţi disidentul, editorialistul plin de umor, ba chiar şi poetul! Unul dintre motivele pentru care am decis să scriu un nou articol despre dispărut este tăcerea din jurul său, care conduce la mancurtizare. Celălalt este, oarecum invers, proasta vorbire! La moartea disidentului, Ovidiu Şimonca a postat pe site un scurt articol de despărţire, însoţit de interviul luat în 2008 – îl felicit şi îi mulţumesc. Din păcate, nu toate comentariile sînt pe măsura ge