Poate părea incredibil, însă este real. La Marca, ziarul cu cea mai mare audienţă din Spania, 2 milioane de cititori zilnic, şi cu cel mai mare trafic pe internet, peste 1,2 milioane de vizitatori unici pe zi, este grevă. Mîine, sîmbătă, redactorii vor merge ca de obicei la locul de muncă, dar vor rămîne afară, ediţia urmînd a fi făcută, dacă va fi făcută, de structurile de conducere. Merită menţionat că sîmbătă spre duminică se realizează cel mai important număr al săptămînii, duminica fiind în mod tradiţional în Spania ziua cu cele mai mari tiraje. Mai mult decît atît, sîmbătă seară joacă şi “naţionala” Spaniei, în Estonia, un meci oficial din preliminariile CM.
Motivele grevei sînt multe şi se regăsesc în toate manifestările de protest de acest gen din lume. Redactorii se plîng de faptul că, de cînd grupul care editează Marca a cumpărat şi cotidianul “El Mundo”, injecţia de capital îndreptată către respectiva publicaţie, inclusiv stimulentele financiare către redactori, ating interesele lor salariale, dar şi condiţiile de muncă. Cu alte cuvinte, pentru a se face rost de bani pentru rentabilizarea “El Mundo” se umblă la “Marca”, ziar cu profit considerabil, avînd cele mai mari încasări publicitare din Spania.
Mai mult, sînt prevăzute alte mişcări de protest similare pentru zilele de miercuri şi sîmbăta viitoare, atingînd zilele de joi, după Belgia - Spania, dar mai ales cea de duminica viitoare, după eternul derby al Madridului, Atletico - Real.
Poate părea incredibil, însă este real. La Marca, ziarul cu cea mai mare audienţă din Spania, 2 milioane de cititori zilnic, şi cu cel mai mare trafic pe internet, peste 1,2 milioane de vizitatori unici pe zi, este grevă. Mîine, sîmbătă, redactorii vor merge ca de obicei la locul de muncă, dar vor rămîne afară, ediţia urmînd a fi făcută, dacă va fi făcută, de structurile de conducere. Merită menţionat că