Dacă premierul Ponta îşi închipuie că - acum câteva zile, când s-a cocoşit la şedinţa CSAT şi a părăsit-o deoarece se încercase crearea la Cotroceni a unui megaminister condus de un consilier prezidenţial şi preluând atribuţii guvernamentale (nici dracu' nu crede că Băsescu nu citise proiectul de hotărâre) - i-a temperat pofta reinstalatului de a se substitui Guvernului, se înşală amarnic. Cât timp va sta cocoţat pe Deal, şi cu atât mai vârtos acum, înainte de alegerile parlamentare, Băsescu ca căuta să înhaţe una după alta pârghiile de decizie internă sau de influenţă pe plan extern.
O probă mai mult decât grăitoare a şi venit în aceste zile. Printr-o serie de mânării şi sforării, prezidentul şi-a păstrat hăţurile prin care stăpâneşte instituţii esenţiale şi de forţă ale statului, Parchetul General şi DNA. Uzând de o şmecherie de doi bani, dar eficientă, cu câteva ore înainte de a pleca din funcţie, Laura Codruţa Kovesi l-a adus în Ministerul Public pe şeful prelungit al DNA, Daniel Morar, l-a uns prim-adjunct şi i-a predat ca interimar atribuţiile de procuror general. Imediat, acesta a şi semnat delegarea adjunctei sale de la DNA, Laura Oprean (paraşutată acolo, fără examen, în 2009, de la Cluj), ca procuror şef interimar la DNA. Clanul Blaga-Boc-Macovei şi peste ei Băsescu îşi păstrează astfel nealterată puterea şi influenţa asupra parchetelor. Cu dublu efect: pe de o parte adversarii politici vor putea fi în continuare hărţuiţi, iar pe de alta dosarele mereu mai multe şi mai grele ale clientelei şi demnitarilor pedelişti, apărute în urma auditurilor din ministere şi structuri teritoariale, jafuri incomensurabile, vor fi puse la fezandat. Cum se şi întâmplă: contrar apetitului său pentru spectacol mediatic, DNA nu a ieşit în public cu nici un comunicat pe această temă.
Ce s-a întâmplat, însă, cu Codruţa Kovesi, cu pofta ei anunţată, de a pr