Lucia Romanov a jucat finala de junioare de la US Open, din 1976, fiind îmbrăcată cu hainele fostei soţii a lui Ilie Năstase. Singura junioară din România care a ajuns vreodată până în ultimul act, la simplu, la Marele Şlem american a fost ajutată de familia marelui tenismen, de fostul ei antrenor Enrico Mondiano, dar şi de antrenamentele cu Ivan Lendl şi Jhon McEnroe. Amintirile o răscolesc şi o fac să zâmbească nostalgic pe Lucia Romanov, cea care a triumfat în urmă cu mai bine de trei decenii, la US Open, la juniori, la simplu. Este primul trofeu de Mare Şlem cucerit de „copiii” noştri peste Ocean, al doilea venind în 2006, când Raluca Olaru şi Mihaela Buzărnescu au venit acasă cu titlul de campioane la dublu.
Chiar dacă au trecut atâţia ani de la acel mare succes, pentru Lucia Romanov toate parcă s-au întâmplat ieri. Imaginile îi inundă întreaga fiinţă şi povestea turneului care i-a deschis numeroase drumuri începe. „În acele zile m-am antrenat cu juniori şi junioare din toată lumea, inclusiv cu Ivan Lendl şi John McEnroe. De asemenea îmi amintesc şi de peripeţiile avute.
Înainte de meciul din finală, de emoţie am uitat rochia de tenis la locuinţa unde am stat. Am jucat într-o rochie pe care mi-a dat-o în ultima clipa Dominique, fosta soţie a lui Ilie Năstase. Cu o zi înainte de finală mi s-au rupt corzile la racheta care, în 1976, era racordată de mână de antrenorul meu, Tudorel Badin.
În SUA rachetele erau racordate folosind maşini de racordat la tensiuni specifice. Când am fost întrebată la ce tensiune doresc să fie racordată racheta, nu am ştiut ce să indic“, îşi aduce aminte amuzată fosta tenismenă, care din 1984 s-a căsătorit cu americanul Jim Stark, mutându-se la San Diego unde locuiesc şi în prezent împreună cu fiul lor Talon.
Susţinută de Năstase şi Mondiano
Crezând în potenţialul ei