Noile cadouri către capitalul străin puse la cale de FMI prin cel de-al doilea acord cu România vor fi plătite de aceiaşi contribuabili salariaţi şi pensionari, doar că, de data aceasta, în calitate de consumatori. Instrumentul: aşa-zisa liberalizare a preţurilor la gaze şi electricitate. Liberalizare, adică majorare masivă sau, mai bine spus, explozie a tarifelor la acestea pentru consumatori. Se spune că cererea FMI n-ar viza consumatorii casnici, care ar urma să fie în continuare protejaţi, dar, dacă va fi liberalizare, chestia asta cu protecţia consumatorilor casnici este doar un pavoaz pasager.
Buzunarele beneficiare aparţin unor companii străine, culmea nici măcar private, ci controlate toate de către state „prietene", membre ale UE.
Ele se numesc:
OMV - controlată de statul austriac, care exploatează jumătate din rezervele de gaze lăsate de Dumnezeu românilor;
GDF - controlată de statul francez, care deţine jumătate din distribuţia de gaze din România;
E.ON - în care capitalul public german controlează poziţii de forţă, care deţine cealaltă jumătate din distribuţia de gaze şi o parte din cea de electricitate;
ENEL - controlată de statul italian, care deţine trei distribuţii de electricitate;
CEZ - compania de stat cehă, deţinătoare a uneia dintre principalele distribuţii de electricitate din România.
Ştim din practică ce înseamnă liberalizare în energetică. Nu liberalizare în general, căci în unele sectoare poate fi şi bună la ceva, ci în energetică, unde în mod obiectiv nu există condiţii pentru liberalizare, căci în acest sector, pe de o parte, se face mai mult politică şi mai puţin economie, ca de altfel în orice sector strategic, iar, pe de altă parte, nu există mai deloc concurenţă, piaţa fiind dominată de actori monopolişti care nu dau consumatorilor nici o şansă. În România, piaţa carburanţilor este libe