Procurorii DNA o cercetează pe avocata care ar fi pretins bani de la un om de afaceri pentru a influenţa nişte judecători de la Curtea de Apel ca să obţină o hotărâre favorabilă privind licitaţia.
Miza dosarului în care sunt cercetaţi Lileana Cremeniţchi, avocat, Gheorghe Apopi, administrator al firmei Apopi&Blumen, Nicolae Hogaş, director al societăţii, şi Dragoş Dascălu, şef sector Iaşi al Viarom Construct SA este un contract de 6 milioane de euro câştigat de comunele Golăieşti şi Ungheni.
Lucrările scoase la licitaţie la sfârşitul anului trecut de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Golăieşti şi Ungheni vizau asfaltarea unui drum comunal de 8,2 kilometri între cele două localităţi, înfiinţarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare.
Totodată, din banii europeni firmele câştigătoare trebuiau să construiască un centru de îngrijire pentru copii la Golăieşti şi să doteze un cămin cultural. La selecţia din noiembrie 2009 s-au înscris numeroase consorţii de firme printre care şi una condusă de SC Viarom Construct. Comisia de licitaţie a decis în primă fază atribuirea contractului către o asociaţie condusă de firma Geprocon, deţinută de omul de afaceri Giani Canschi. Însă licitaţia a fost contestată în mai multe rânduri la Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) încă din noiembrie 2009. „Mergem din contestaţie în contestaţie. În urmă cu trei săptămâni CNSC a decis să se reia licitaţia de la zero, dar din nou decizia a fost contestată“, a explicat Iulian Marcu, primarul comunei Ungheni.
Puşi în libertate
Practic, până la această dată licitaţia începută în noiembrie 2009 nu este atribuită, iar comunităţile riscă să piardă banii UE. Procurorii DNA susţin că în luna februarie avocata Cremeniţchi ar fi pretins 15.000 de euro de la Gheorghe Apopi pentru a interveni la judecătorii Curţii de Apel Iaşi ş