Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Probleme la Spitalul Sighet cu urna mobilă (UPDATE)

Publicat in CityNews Alba, duminică 9 decembrie 2012 ·

Probleme la Spitalul din Sighetu Marmaţiei cu urna mobilă. Din primele informaţii se pare că unor persoane li se refuză dreptul de a vota. Cazul a ajuns în atenţia Biroului Electoral Judeţean.

Potrivit declaraţiilor făcute de către preşedintele BEJ MM, Maria Codrea, problema a fost rezolvată pentru că legea spune foarte clar că persoanele pot vota numai acolo unde au domiciliul

"Nu sunt probleme la Sighet. Am rezolvat nelămuririle care au fost. La Sighet a fost o nelămurire a preşedintei unei secţii de votare în ideea în care s-au trezit persoane că nu pot vota pentru că aşa au fost făcute colegiile. Votezi unde ai domiciliul. Nu au fost multe persoane, dar asta este legea", a declarat, pentru citynews.ro, judecător Maria Codrea.

UPDATE: Referitor la situaţia modului de votare cu urna mobilă în spitale, preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 26 Maramureş, a declarat că la nivelul judeţului sunt şapte colegii uninominale pentru Camera Deputaţilor şi trei colegii uninominale pentru Senat.

Legislaţia în vigoare prevede că fiecare alegător votează în colegiul nominal, la secţia de votare unde îşi are domiciliul. Excepţii de la această prevedere fac preşedinţii, locţiitorii şi membrii din birourilor secţiilor de votare, respectiv personalul care asigură paza secţiei care votează pe lista suplimentară, doar dacă domiciliază pe raza acelui colegiu uninominal pentru Camera Deputaților în care se află secția de votare respectivă și sunt arondați, conform domiciliului în altă secție de votare a aceluiași colegiu uninominal pentru Camera Deputaților.

Candidaţii pot vota la oricare dintre secţiile de votare din cadrul colegiului uninominal în care candidează. Legislaţia în vigoare cu privire la desfăşurarea alegerilor parlamentare face legătura directă între alegător şi candidat.

"Persoanele bolnave internate în spital unde a fost se

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 7 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 10 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 7 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 9 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 9 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 7 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 11 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°