Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blocaj la Cariera Jilţ Nord pentru un teren revendicat

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 19 septembrie 2012 ·

Situaţie fără precedent la Cariera Minieră Jilţ Nord unde activitatea este oprită de mai bine de 24 de ore din cauza unui litigiu pe un teren de peste 8.800 de metri pătraţi. După patru ani de judecată, un localnic a obţinut o treime din suprafaţa revendicată. Aici apar problemele pentru unitatea minieră pentru că terenul respectiv este ocupat de calea ferată uzinală şi drumul de acces spre depozitul de cărbune al Carierei Jilţ Nord.

Pentru că nu a ajuns la nici o înţelegere cu reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia, proprietarul terenului, Vasile Brădescu, a chemat executorul judecătoresc şi a fost pus în posesie. De aici un întreg scandal pentru că bărbatul a montat un gard chiar pe calea ferată şi pe drumul de acces. „De patru ani ne-am judecat şi acum toate instanţele mi-au dat dreptate cu o suprafaţă de 8.810 metri. Am negociat cu ei în iulie şi ne-am înţeles la un preţ de 6 euro pe metrul pătrat, patru angajări şi câte două tone de cărbune. Domnul Trotea m-a tratat aşa în râs şi până la urmă nu s-a mai concretizat. Eu acum, ce să fac? Mi-am îngrădit proprietatea! E dreptul meu!”, a spus Vasile Brădescu. Ieri, lucrurile s-au precipitat pentru că, spune bărbatul, ar fi venit poliţiştii ca să rezolve conflictul: „Mi-au zis că mă arestează. Şi ce? La vârsta mea, trecut de 60 de ani, nu am fost pe acolo aşa că să mă aresteze. Dacă pot că deocamdată am acte că e proprietatea mea. Eu le-am zis să nu mai pornească navetele cu cărbune şi nu au ascultat aşa că am pus gard şi acolo. Mi-au mai zis că au pierderi de trei miliarde şi că le plătesc eu”, a mai spus Brădescu. Până la închiderea ediţiei reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia nu au putut fi contactaţi însă un răspuns oficial vom primi, probabil astăzi ca urmare a cererii transmise către C.E.O.

Situaţie fără precedent la Cariera Minieră Jilţ Nord unde activitatea este oprită de mai bine

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum o ora
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

Echipa mexicană Pachuca a câştigat Liga Campionilor Concacaf

News.ro acum 24 minute
Echipa mexicană Pachuca a câştigat, sâmbătă seara, pe teren propriu, pentru a şasea oară, Liga Campionilor Concacaf (America de Nord, Centrală şi Caraibe), învingând în finală, cu 3-0, formaţia americană Columbus Crew. Golurile au fost marcate de Ro

Autobuz implicat într-un accident la Maramureş. Mai multe persoane au ajuns la spital

Mediafax acum 25 minute
În accidentul care s-a produs duminică, pe DN 18, în localitatea Tăuţii de Sus, din judeţul Maramureş, au fost implicate un autoturism şi un autobuz. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că sunt şase victime, un

Premieră: China anunţă că nava sa a ajuns pe partea întunecată a Lunii

Mediafax acum 3 ore
Chang'e 6 a aselenizat în bazinul Polul Sud-Aitken, duminică dimineaţa, la ora 06.23, ora Beijingului (22.23 GMT sâmbătă), a anunţat Administraţia Spaţială Naţională din China (CNSA), potrivit BBC. Lansată pe 3 mai, misiunea îşi propune să colecteze

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 3 ore
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 3 ore
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Un acţionar al Tesla îl dă în judecată pe Elon Musk pentru presupuse tranzacţii privilegiate cu acţiuni, de 7,5 miliarde de dolari

HotNews acum 2 ore
Un acţionar al Tesla a intentat joi un proces în care îl acuză pe CEO-ul Elon Musk de tranzacţii privilegiate, când a vândut acţiuni al producătorului de maşini electrice de peste 7,5 miliarde de dolari, la sfârşitul anului 2022, declarând că antrep

Alegeri în India: Narendra Modi, aproape să obţină un al treilea mandat de premier

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul indian Narendra Modi este pe cale să fie reales pentru un al treilea mandat consecutiv în fruntea ţării, după ce sâmbătă s-au încheiat şase săptămâni de alegeri generale, relatează AFP. Rezultatele scrutinului, cel mai mare din istori

Microîntreprinderile realizează peste o treime din profitul net total din economia României

Mediafax acum 3 ore
Microîntreprinderile, adică firmele care au între 0 şi 9 sa­lariaţi şi o cifră de afaceri de cel mult 2 milioane de euro, generează doar 12% din cifra de afaceri totală din economie, chiar dacă reprezintă 93% din numărul total de companii de pe plan

Constanța găzduiește evenimente de neratat duminică, 02 iunie 2024!

Ziua Constanta acum 2 ore
Azi, 02 iunie 2024, în Constanța, sunt o varietate de evenimente care să acopere diverse interese și preferințe ale locuitorilor. Sunteți invitați să vă bucurați de aceste evenimente și să vă creați amintiri frumoase în acest weekend! Duminică, 2 iu

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

26°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°