(Continuare din pagina 1 ) Exact asta s-a întâmplat şi la noi, pe lângă bulversarea unui sistem fiscal. Reducerea de taxe s-a transformat în datorie naţională. Care va trebui acoperită printr-o majorare viitoare de taxare. În plus, la datoria naţională plătim dobânzi, aşa că analfabetismul economic a condus în final la pierderi uriaşe. Priviţi deficitul bugetar: aproape 3% din produsul intern brut în anul 2007. După o beţie a cheltuielilor din decembrie (când s-a cheltuit mai mult decât s-a încasat cu aproape trei miliarde de euro). Scuza cea mai la îndemână? „Daţi vina pe altcineva“ - şi s-a găsit a se da vina pe bugetele locale, că ar fi cheltuit ele (e drept), omiţându-se să se spună că, totuşi, bugetele locale au fost cele care au acoperit de-a lungul anului deficitul bugetului de stat. Problema este că atât reducerea de taxe, cât şi cea a deficitelor mari sunt măsuri care se pot aplica pentru a scoate economia din recesiune. Dacă faci pe dos şi le aplici când economia este în expansiune, intri în bucluc. Keynesiştii sunt adepţii deficitelor bugetare pentru a scoate economia din recesiune (prin cheltuieli guvernamentale direcţionate, spre exemplu, în infrastructură - construcţia de autostrăzi, aeroporturi etc). Doar că economiştii agreează ca atunci când creşti economic susţinut o politică tocmai contrară deficitelor trebuie aplicată - economisirea -, cea a excedentelor bugetare. Economiştii adepţi ai stimulării ofertei sunt adepţii reducerilor de taxe. Dar tot aşa, atunci când economia este în recesiune. Nu când este în expansiune. Or, în 2004, economia era în plină expansiune: 5 ani de creştere economică (vârf de 8,4%), reducere a inflaţiei de la an la an, reducere a deficitelor bugetare, intrarea pe o tendinţă de apreciere a cursului - care urma să stimuleze exportatorii să se retehnologizeze, din import, şi să nu mai aştepte profiturile trecute, din deprecier