Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Absolvenţii de liceu din Baia Mare sunt atraşi de pantalonii cu vipuşcă

Publicat in Adevarul, vineri 20 mai 2011 ·

Peste 100 de elevi şi-au depus deja cereri de înscriere. Ei spun că sunt tentaţi de cariera militară, de uniformă, dar şi de faptul că au un loc de muncă stabil imediat după terminarea studiilor.

Peste 100 de absolvenţi de liceu din Maramureş sunt prinşi în această perioadă cu întocmirea dosarelor de admitere la şcolile militare. Cei mai mulţi dintre ei îşi doresc să devină ofiţeri de carieră. „Avem deja depuse 31 de cereri pentru Academia de Poliţie «Al.I Cuza» din Bucureşti, 28 pentru Şcoala Postliceală de Agenţi de la Cluj şi alte două pentru cea de la Câmpina“, a declarat Gabriela Liahovici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş. La Pompieri şi-au depus dosarele în cele patru zile de înscriere care au trecut deja, şapte tineri, iar la Jandarmi, alţi 16.

De ce aleg tinerii cariera militară

Andreea Bocănescu este elevă în clasa a XII-a H, la profilul Ştiinţe socio-umane, la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai“ din Baia Mare. De când se ştie, i-au plăcut uniformele militare şi de doi ani se pregăteşte intens pentru admiterea la Academia de Poliţie. „Am optat pentru specializarea «Drept» sau «Ordine şi Disciplină Publică». De doi ani iau ore de engleză, istorie şi limba română, plus că mă pregătesc şi la Educaţie fizică. Asta îmi doresc. Dacă nu sunt admisă anul acesta, atâta încerc până reuşesc“, spune adolescenta.

Elevul Mihai Paşcalău spune că a ales să urmeze o carieră militară din motive diferite. „Am deja un frate student la Academie, la Pompieri. Este bine pentru că la 23 de ani când termini cursurile, ai deja un loc de muncă asigurat, iar salariul este unul din care poţi să te descurci decent“, explică tânărul. „Anual, avem mai mult de zece elevi care se îndreaptă spre cariera militară. Probabil că îi atrage ideea de uniformă sau pur şi simplu sunt adepţiii regimului cazon“, a explicat I

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 13 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 47 minute
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 36 minute
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Serviciile poloneze anunţă că au găsit dispozitive de ascultare în sala în care trebuia să se reunească guvernul

News.ro acum 36 minute
Serviciile speciale poloneze au găsit şi demontat dispozitive de ascultare într-o sală în care urma să se reunească, marţi, consiliul de miniştri, a declarat purtătorul de cuvânt al coordonatorului serviciilor speciale, relatează Reuters. "Serviciul

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum 55 minute
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum 54 minute
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 14 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°