Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poli Iasi sau crudul drum de la vis la realitate

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 21 iunie 1999 ·

Poate niciodata nu s-a scris despre FC Municipal Poli Iasi mai mult decit in acest sezon, unul dintre cele mai agitate din istoria clubului. Din visele de marire cu care s-a plecat la drum atunci cind echipa a fost luata la piept de cel mai puternic Consiliu de Administratie existent dupa decembrie '89 insa, s-a ales praful. In loc de promovarea care parea a fi foarte accesibila, bilantul gruparii iesene este unul foarte trist in comparatie cu banii investiti. Dincolo de locul 5 (o pozitie onorabila daca s-ar fi cheltuit mult mai putini bani) sub linia trasa dupa sezonul '98-'99 poate fi scris: 3 presedinti ai Consiliului de Adminstratie, 4 presedinti executivi, 6 formule ale bancii tehnice, o multime de jucatori folositi si multe, foarte multe scandaluri.Cam acesta este trista zestre cu care Poli pleaca din acest sezon, drept desert raminind si un munte de datorii care poate sufoca gruparea ieseana in viitor. De ce s-a ajuns aici? In primul rind din nepricepere sau din cautarea eternului compromis prin care toata lumea sa fie multumita desi aportul multor oameni care au activat la club a tins catre zero (in dreptul unora fiind facuta trecerea chiar catre "minus"!). De aici a pornit totul. Lehamitea "comisarului" Dar sa dam putin timpul inapoi atunci cind toata tara vuia: "Poli a dat lovitura. L-a adus pe Ion Moldovan antrenor. Moldovenii sint ca si promovati!" Din pacate, dupa un parcurs excelent al jocurilor de pregatire, rezultatele echipei sub comanda "Comisarului" nu au fost nici pe departe cele asteptate. Si cum atunci cind clasamentul nu zimbeste, frictiunile de tot felul apar, a aparut in scurt timp scurtcircuitul intre tehnicianul care a facut cele mai profesioniste antrenamente vazute in ultimele decenii in Copou si "restul lumii", aici fiind inclusi unii jucatori, conducatori sau chiar ziaristi pe care mult prea suspiciosul Moldovan considera la orice pas

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 48 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică cere Iranului măsuri concrete şi tangibile în ce privește programul său nuclear

Ziare.com acum 30 minute
Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a cerut marţi, 7 mai, Iranului să aplice "măsuri foarte concrete şi tangibile" pentru a se putea "accelera" negocierile privind programul nuclear iranian, relatează AFP

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 58 minute
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum o ora
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

UE a adoptat prima legislație împotriva violenței la adresa femeilor. Textul nu include infracțiunea de viol

Ziare.com acum 40 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi, 7 mai, prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune. Directiva a obţinut undă verde

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°