Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costul ridicat al riscului reduce profitul BRD

Publicat in Ziarul Financiar, marți 31 iulie 2012 ·

BRD-SocGen, a doua mare bancă de pe piaţă, a încheiat prima jumătate a anului cu un profit net de 39,4 mil. lei, faţă de un câştig de 322,5 mil. lei în S1 2011. Pentru trimestrul II din acest an banca a raportat o pierdere de 44 mil. lei.

Rezultatul la jumătatea anului este explicat prin nivelul ridicat al costului net al riscului, de 714 mil. lei, acesta fiind determinat în principal de scăderea valorii garanţiilor asociate creditelor neperformante. În T2 costul net al riscului

s-a ridicat la 378 mil. lei. "Nivelul costului net al riscului a fost determinat în principal de scăderea valorii garanţiilor asociate creditelor neperformante. Totuşi, în ceea ce priveşte prin­cipalele segmente de clienţi, costul riscului pentru clientela de persoane fizice confirmă tendinţa pozitivă, în timp ce pe piaţa corporate se poate observa reducerea progresivă a noilor intrări în incapacitate de plată", spune BRD.

Banca a accelerat creditarea în T2, astfel că volumul creditelor brute a ajuns la o creştere cu circa 4% faţă de nivelul de la sfârşitul anului trecut, atingând 35,2 mld. lei. În paralel, depozitele de la clienţi au urcat cu 9%, până la 32,9 mld. lei. Activele băncii au scăzut cu 2%, până la 47,8 mld. lei (10,5 mld. euro). Acţiunile BRD au scăzut ieri cu 2,7%.

Sistemul bancar este puternic sub presiune, în special băncile mari, din cauza menţinerii neîncrederii în economie. Lipsa creşterii solide a economiei reduce posibilitatea unor majorări salariale pentru angajaţi, ceea ce afectează capacitatea acestora de rambursare a creditelor.

Citiţi articolul integral pewww.zf.corporate.ro

BRD a accelerat şi creditarea şi atragerea de depozite, recâştigând cotă de piaţă

BRD-SocGen, a doua mare bancă de pe piaţă, a încheiat prima jumătate a anului cu un profit net de 39,4 mil. lei, faţă de un câştig de 322,5 mil. lei în S1 2011. Pe

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum 28 minute
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Panică la bordul unui avion care e decolat de la Londra - Un mort și zeci de răniți din cauza turbulențelor

Ziua News acum 47 minute
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulențe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport. Zborul dintre Londra și Singapore a fost lovit de turbulențe severe. Un

VIDEO Momentul conflictului dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman din Parlament

HotNews acum o ora
Florin Roman a declarat marți că a fost agresat fizic de către Dan Vîlceanu, în afara sălii de plen. O cameră a surprins momentul conflictului dintre cei doi deputați. Conflict între Dan Vîlceanu și Florin RomanFoto: Captură video Au apărut primele

Răzvan Raț este invitat la „EXCLUSIV RAPID” marți, 21 mai, de la ora 21.00

Cancan acum 23 minute
Răzvan Raț revine la „EXCLUSIV RAPID” după o jumătate de an. Ultima dată am vorbit cu Răzvan tot după o victorie cu FCSB (2-1). În această seară aflăm ce părere are Raț despre numirea lui Neil Lennon la Rapid și discutăm despre campania de transferu

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Olt: Un bărbat de 59 de ani a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz

News.ro acum o ora
Un bărbat de 59 de ani este cercetat de procurorii din judeţul Olt pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Canotorul Mihai Chiruţă, calificat la Jocurile Olimpice de la Paris

Mediafax acum 52 minute
„Canotorul Mihai Chiruţă a obţinut biletul olimpic la Regata de Calficare Mondială de la Lucerna, în proba de simplu masculin. Mihai a concurat în finala probei de simplu vâsle şi s-a clasat pe primul loc. El a fost urmat de reprezentantul Statelor

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 5 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum 2 ore
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Vremea

București
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°