Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Triumful demagogiei. Trei cazuri obscene

Publicat in Ziare.com, miercuri 2 ianuarie 2013 ·

Din punct de vedere politic, anul 2012 s-a caracterizat printr-o revenire abrupta a evului mediu al democratiei romanesti, adica tumultuoasa si rusinoasa perioada a inceputului anilor '90. Populismul primitiv din 1990 a inviat in 2012 sub forme de o obscenitate care a ingrozit lumea civilizata.

In 2012, lozinci si atitudini care pareau demult ingropate au fost aduse pervers la viata, romanii fiind incitati si asmutiti unii impotriva celorlalti, distribuindu-se etichete violente si caracterizari detestabile.

In numele poporului, poporul a fost tarat in cea mai neagra perioada din 1990 incoace. "Moarte intelectualilor" a luat forma alungarii "politrucului Patapievici" de la ICR si a infierarii "sinecuristilor" Cartarescu si Plesu, "Nu ne vindem tara" s-a tradus prin "Ce, suntem colonie?", iar "mosierii care n-au mancat salam cu soia" au fost rastigniti in piscina de la Vila Dante.

Societatea, prieteni si chiar familii au fost divizate pe criteriul "basismului", un termen ridicol aplicat chiar si celor care nu aveau vreo simpatie fata de presedinte, dar indrazneau sa apere principii si institutiile statului de drept.

Pana la urma, exista acum vreun "basist" mai mare ca Victor Ponta, cel care a tradat tezele din vara, semnand pacea cu marele "tiran"?

Evenimentele din aceasta vara si toamna se pot grupa in jurul a cel putin trei repere, definitorii pentru gradul obscen de populism, demagogie si manipulare care a marcat viata politica si societatea romaneasca.

1. "Ti-a taiat pensia! Tu ia-i functia!". Mai putin lui Gabriel Oprea

Traian Basescu a fost suspendat in baza a sapte motive. Acestea tin de "uzurparea rolului premierului", "incalcarea principiului separatiei puterilor in stat" sau "incalcarea in mod grav a prevederilor Constitutiei si principiului fundamental al democratiei reprezenta

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum o ora
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 2 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Politico: Demografia, bomba cu ceas care amenință democrația Europei / Ce spun cifrele despre România

HotNews acum 2 ore
Numeroase sondaje relevă că sprijinul consecvent pentru democrație e deja destul de redus în toată Europa. Și dacă demografia e totuna cu destinul, atunci se pare că susținerea publică pentru democrație va continua să scadă, existând posibilitatea c

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum 2 ore
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos, Tauz (afluent al râului Crişul Negru) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Beliu (afluent al râului Crişul Negru) –

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

UE a adoptat legea. Pune punct dezvoltării necontrolate a Inteligenței Artificiale

Ziua Constanta acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut marţi acordul politic din decembrie anul trecut privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI), iar noua legislaţie va intra în vigoare luna viitoare, transmite Reuters. Agenţia apreciază că Legea

Cod portocaliu de furtună pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 11 ore
< p> Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu care anunță „averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină”. Sunt vizate localitățil

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum o ora
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Ciclism: Vlad Dascălu, una dintre speranțele României la o medalie la JO 2024, suspendat 17 luni

HotNews acum 56 minute
Vlad Dascălu, sportiv prin care România spera să cucerească o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris, a fost suspendat 17 luni de Tribunalul Antidoping al Uniunii Cicliste Internaţionale, pentru abateri de la regulamentul antidoping. Vlad DascaluF

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

18°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°