O delegaţie americană condusă de Ellen Tauscher, subsecretarul de stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională se află joi şi vineri la Bucureşti, pentru deschiderea oficială a negocierilor bilaterale privind cadrul juridic necesar participării României la scutul antirachetă, potrivit Newsin.
Potrivit MAE, delegaţia română va fi condusă de Bogdan Aurescu, secretar de stat pentru afaceri strategice în MAE, şi va avea o componenţă inter-instituţională.
Programul vizitei cuprinde o întrevedere a şefilor celor două delegaţii, pentru discutarea aspectelor de securitate de interes reciproc, inclusiv a aspectelor legate de participarea la apărarea antirachetă şi agenda comună de neproliferare, urmată de discuţii în plenul delegaţiilor.
Vizita delegaţiei SUA pune în evidenţă nivelul de excelenţă şi substanţa Parteneriatului Strategic româno-american, angajamentele comune asumate în cadrul NATO, precum şi acţiunea comună, în spiritul parteneriatului bilateral pentru abordarea provocărilor globale actuale.
O rundă de consultări tehnice româno-americane pe tema participării României la Abordarea Adaptivă în Etape a sistemului de apărare antirachetă în Europa (Phased Adaptive Approach) a avut loc la Bucureşti, la 11 mai 2010. Agenda discuţiilor a inclus "un amplu schimb de vederi privind aspectele tehnice şi juridice ale cooperării în domeniul apărării antirachetă".
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat, la 4 februarie, propunerea părţii americane privind participarea României la abordarea adaptivă în etape (Phased Adaptive Approach) a sistemului de apărare antirachetă în Europa. Propunerea a fost comunicată autorităţilor române cu ocazia vizitei la Bucureşti a subsecretarului de stat american Ellen Tauscher.
Noua abordare a fost anunţată de preşedintele american Barack Obama la 17 septembrie 2009, fiind destinată să