Asteptam, acum, o echipa de la FMI. Nu ca sa ne dea un nou imprumut. Romania nu de imprumuturi are nevoie, ci de o unda verde pentru pietele financiare, pentru Banca Mondiala, pentru Uniunea Europeana.
Dar FMI pune conditii: "Nu mariti salariile fara productivitate! ". Sau: "Nu umflati deficitul bugetar fara finantare neinflationista!". Ori: "Daca nu puteti spori exporturile, n-aveti alta sansa de a echilibra balanta de plati decat restrangand importurile?".
Romanii castiga putin. In medie. Sub un anumit aspect, cel al exportului, acest castig derizoriu e o comoara. Exportatorii, indeosebi cei ce merg pe lohn, spun ca in Romania salariul asigura competitivitatea prin cost.
FMI zice ca si acest salariu mic... e mare. Mai cu seama in companiile si intreprinderile statului. Si, in consecinta, cere imperativ Guvernului Romaniei sa intervina pentru legarea salariilor de performantele economice. Fiindca asta vrea FMI: sa nu mai platim risipa, indolenta si incompetenta.
Dinspre Uniunea Europeana, insa, vin semnale potrivit carora salariul mediu din Romania e o povara. Daca in 2007, la aderare, salariul mediu din Romania va fi de numai 200 - 250 de euro, atunci vom arunca in aer piata muncii din Europa.
De ce e mic castigul? Cauzele sunt in primul rand istorice. Multi ani, inainte de ''89, Romania a avut crestere economica. Dar a obtinut-o prin continua adaugare de noi stabilimente industriale. Pentru a le construi, a fost urcata cu disperare rata acumularii, al carei pret impovarator l-a platit populatia. Dupa 1985 insa, bomba a explodat: nu a mai putut fi mentinuta o rata inalta a acumularii, care a intrat in picaj. Faptul ca productia cadea si ea, in acelasi ritm, era dovada ca economia romaneasca nu iesise din stadiul dezvoltarii "pe orizontala".
O economie eficienta se dezvolta insa "pe verticala
