Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La 104 ani, cel mai vârstnic bistriţean merge la vot şi urcă treptele bisericii în fiecare duminică

Publicat in CityNews Alba, miercuri 20 martie 2013 ·

La cei 104 ai săi, badea Augustin Rus din comuna Ciceu-Giurgeşti, judeţul Bistriţa-Năsăud, este cel mai în vârstă bistriţean, dar acest fapt nu îl împiedică să meargă la vot ori de câte ori sunt alegeri şi să urce în fiecare duminică, fără cârjă, cele 102 trepte care duc la biserica din sat.

Primarul din Ciceu-Giurgeşti, Constantin Rusu, a declarat pentru AGERPRES că nu ştia că are în comună cel mai vârstnic bistriţean, dar este uimit de cât de lucid şi în putere este badea Augustin.

"L-am sărbătorit când a împlinit 100 de ani, i-am acordat şi titlul de cetăţean de onoare al comunei. A fost sărbătorit şi în cadrul unei adunări generale, dar şi la biserică. Merge la biserică în fiecare duminică, şi duminica trecută l-am văzut acolo, şi urcă singur cele 102 trepte, fără cârjă. Merge şi la vot", a spus primarul.

Edilul spune că în comună a mai fost şi o femeie care ajunsese la venerabila vârstă de 102 ani, dar aceasta a decedat în urmă cu trei ani.

Cel mai vârstnic bistriţean a lucrat în agricultură toată viaţa. Acum este văduv, dar are două fete şi ambele sunt în viaţă. Avea nouă ani când Transilvania s-a unit cu Moldova şi Ţara Românească, 30 de ani când a izbucnit cel de-al doilea război mondial şi 80 de ani la Revoluţia din decembrie 1989.

Următorii bistriţeni care au peste 100 de ani sunt toţi bărbaţi. Unul a împlinit această vârstă anul trecut, este din comuna Feldru şi în toamnă ar putea ajunge la vârsta de 101 ani. Al treilea bistriţean ca vârstă este din comuna Bistriţa Bârgăului şi şi-a sărbătorit centenarul chiar în prima zi a anului 2013. Cel de-al patrulea, preot greco-catolic, a împlinit 100 de ani de Sfântul Valentin, în 14 februarie, fiind originar din comuna Târlişua, unde s-a născut şi scriitorul Liviu Rebreanu, marele romancier având, de altfel, 27 de ani la data la care se năştea viitorul preot.

Potrivit datelor fur

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 14 minute
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 9 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 8 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 12 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°