Mi s-a refuzat şi obsedantul deceniu. Poate că la alţi autori ar fi rămas. De altfel, Mugur mi-a explicat. Existau trei feluri de cărţi: unele pe linie, fără "probleme", altele cu îndrăzneli contrabalansate de ideea generală că regimul era legitim, doar criticabil pe alocuri, şi anume criticabil pentru fapte din trecut, dinainte de venirea la cârmă a Cârmaciului, şi mai existau cărţi, cum ar fi Cartea milionarului, care nu se refereau la lumea reală şi, mai ales, actuală. A mea era atipică. Se referea la ani sensibili, fără să evite "inadvertenţe". Acestea trebuiau eradicate. Şi, cu puţine excepţii, au fost.
Poate era şi un reflex al faptului că Mugur, mai subtil decât mine, îndepărta cuvântul ca să păstreze ideea, de câte ori putea.
Nu avea ce să caute cuvântul activist, nici judeţeana de partid. Te întrebi: de ce pudoarea asta ? De ce se ascundeau ? Cred că răspunsul e în conotaţia negativă, de presupus la un autor neînregimentat.
Sigur, e de înţeles că nu puteau să treacă devierile noastre politice din liceu: Pe drum, discutam; ei, Roman şi Sara, reacţionari de dreapta, noi, ceştilalţi, oameni paşnici, reacţionari liberali. N-aş zice că se sancţiona incoerenţa: liberalii unde, dacă nu tot la dreapta, sunt de situat ?
Absolvent, am pornit, în vederea studenţiei, spre Moldova unde, altfel decât la Bucureşti sau Cluj, ar fi avut cine să mă găzduiască (ideea de cămin nu mă exalta): în peregrinările lui succesive, din regiment în regiment, uica Ioţa ajunsese la Iaşi. Nimerisem, cum ar fi fost şi acasă, în foametea anului 1953: Iaşul, e anul Festivalului, înseamnă un oraş cu pieţele de alimente pustii. Aşa cum mulţi ani după aceea tot ce era material de construcţie va fi dirijat spre Casa poporului, în '53 alimentele îi întâmpinau pe "tinerii din lumea întreagă" exclusiv la Bucureşti.
La Iaşi am studi