"Tinere - i-a zis directorul Editurii unui debutant cu o fata angelica, de licean crescut intr-un incubator - ti-a iesit un roman absolut exceptional.
Sincer vorbind, nu credeam ca azi se mai pot scrie povesti de dragoste atat de gingase. Ma uit la dumneata si-mi dau seama ca noi, astia mai in varsta, nu stim nimic despre generatia voastra. Cat adevar, cata emotie, cata delicatete intr-o intamplare, la urma urmei banala. De fapt, nu banala. Care nu anunta nimic. La ce sa te astepti intr-un tren pentru navetisti. El si ea, toata ziua pe drumuri. Niste drumuri care nu duc nicaieri. Trist, dezolant si totusi fermecator. Am spus-o intotdeauna: stilul e totul, nu subiectul. Iti public cartea si te asigur ca va fi un eveniment. Am insa o mica problema. Mai degraba ceferistica decat artistica. Actiunea se petrece in trenuri, in gari, intr-o lume cu regulile ei. Vad c-o cunosti bine. Din simpla prudenta manageriala, as da-o pentru o citire, hai sa-i zicem strict profesionala, la Ministerul Transporturilor. Nu e vorba de cenzura, sa nu ma intelegi gresit. Sa vada si ei daca nu-i ceva in neregula cu trenurile astea, care se tot duc si se intorc. Sa nu ne facem naibi de ras printre navetistii matale. Cititorul roman e capricios, iti distruge o capodopera cu niste cuvinte rautacioase. Ca de pilda: Talentat baiatuâ, daâ se vede ca n-a mers neam de neamuâ lui pe ruta Calarasi!".
Temerile directorului se dovedesc a fi intemeiate. Furat de poveste, de dramatismul mocnit al istorisirii, tanarul comite mai multe erori ceferiste, pe care seful de birou din Minister, care a intocmit referatul, le surprinde cu mult tact. El marturiseste ca a citit pe nerasuflate romanul, ca n-a mai avut in mana o carte la fel de profunda de circa douazeci de ani. De pe vremea cand era adolescent si citea numai carti de aventuri si de dragoste. Seful de birou lauda pe o pagina intreaga v