Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a terminat la egalitate, duminică, în deplasare, scor 26-26 (15-15), cu formaţia franceză Metz Handball, în etapa a IV-a din grupa a 2-a principală a Ligii Campionilor.
Primele minute ale confruntării au fost echilibrate, dar nu pentru mult timp, Oltchim trecând la conducere în minutul 6, 3-4, avantaj pe care l-a majorat pe contraatac Managarova, după o lansare excelentă a lui Huţupan-Dinu, 3-5. La mijlocul reprizei, vâlcencele conduceau cu 9-11 şi apoi, cu 9-13 (min. 19), reuşind să contracareze jocul excelent al centrului advers, Andriuşina. Metz a intrat la time-out, antrenorul Gardillou fiind exasperat şi de cele cinci aruncări în bară ale jucătoarelor sale. Oltchim a avut apoi minute deloc reuşite de joc, cu mingi pierdute uşor, ratările întorcându-se împotriva sa, astfel că, la pauză, tabela arăta egalitatea, 15-15. Echipa vâlceană a marcat un singur gol în ultimele şapte minute.
La reluare, Metz a revenit la conducere, 16-15, după 27 de minute în care a alergat după Oltchim, care şi-a revenit rapid, 16-18 (min. 35). Meciul a continuat pe "contre", dar şi cu impulsivitate inexplicabilă şi ratări de ambele părţi. Totuşi, Metz a ştiut să-şi revină la timp, detaşându-se la trei goluri, 21-18 (min. 42), în timp ce Oltchim a continuat cu jocul haotic, pigmentat cu pase greşite şi ratări. Brădeanu şi Jovanovici au readus speranţa în tabăra vâlceană, 21-20 (min. 45), două minute mai târziu, Chirilă ratând de la 7 metri egalarea. La scorul 23-21, Oltchim a ratat trei atacuri consecutive, Metz mărindu-şi avansul, 24-21 (min. 50). Cu 6 minute înaintea finalului, Managarova şi Brădeanu au redus la 25-24, prima aducând egalarea, 25-25, când mai erau cinci minute din meci. Metz a înscris pentru 26-25 (min. 28), ultimele faze ale partidei fiind haotice în ambele tabere, cu greşeli de necrezut la nive