Arheologii din Iordania au descoperit un templu vechi de aproximativ 3.000 de ani, cu o comoară formată din figurine ale zeităţilor antice şi vase de lut folosite pentru ritualuri religioase, au declarat miercuri oficialii citaţi de The Guardian.
Şeful Departamentului de Antichităţi din Iordania, Ziad Al-Saad, a declarat că sanctuarul datează din secolul VIII î.Hr. şi a fost descoperit la Khirbat Ataroz, în apropierea oraşului Mabada, la aproximativ 30 de kilometri sud-vest de capitala Amman.
El a spus că templul cuprinde o cameră principală de 36 de metri pătraţi, două anticamere şi o curte.
Sanctuar şi artefactele sale - cioplite din calcar şi bazalt sau modelate din lut şi bronz - arată ritualurile religioase complexe ale Iordaniei antice, susţine Al-Saad. "Astăzi avem probele materiale, dovada arheologică a nivelului de avansare a tehnologiei şi civilizaţiei din acea perioadă de timp", a spus el.
Arheologii au descoperit şi circa 300 de ghivece, figurine de zeităţi şi vasele sacre folosite în ritualurile religioase. Al-Saad a spus că această este o descoperire rară a atâtor elemente din Epoca de Fier într-un singur loc.
Obiectle descoperite vor fi analizate ştiinţific înainte de a ajunge în muzeu arheologic al Iordaniei.