Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criminalul român Victor Hugo, hoţ în Franţa : „Am fost prinţ, nu mizerabil. Am trăit în lux la Saint-Tropez şi pe Rivieră"

Publicat in Adevarul, miercuri 13 octombrie 2010 ·

Tizul din România al scriitorului Victor Hugo a spart timp de doi ani casele parizienilor, dar a ajuns în închisoare pentru crimă comisă în România. El a început să picteze după gratii şi când pleacă din Penitenciarul Timişoara ar vrea să îşi expună picturile într-o galerie de artă din Paris.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO CU VICTOR HUGO DIN ROMÂNIA

Victor Hugo Tănase, un hoţ în vârstă de 39 de ani din Bucureşti, condamnat pentru omor, colindă de 17 ani puşcăriile din România. Ca şi tizul său intrat în istoria literaturii universale, Victor Hugo, criminalul, vrea să plece scriitor pe poarta puşcăriei şi să îmbrăţişeaze literatura. Şi-a pus în minte să scrie două cărţi: „La una poate îi spun „Mizerabilii", pentru că am văzut multe porcării prin puşcăriile din România. Cea de-a doua poate să fie „După 20 de ani". Că se împlinesc acuş două decenii de când nu am ieşit din puşcărie", povesteşte puşcăriaşul Victor Hugo, aflat acum în Penitenciarul Timişoara.

Criminalul care agaţă femei pe Facebook din puşcărie şi-a mai adăugat ieri doi prieteni

Scriitor şi pictor după gratii

La fel ca şi Victor Hugo, care era pasionat şi de pictură, puşcăriaşul cu nume de romancier s-a apucat să picteze din cauza plictiselii de după gratii. „Eram la Rahova şi m-au chemat colegii în sala de recreere, ca să joc biliard, însă eu m-am apucat de pictură", a mai povestit deţinutul. Acum visează să îşi vadă tablourile expuse într-o galerie în primul oraş european în care a furat imediat după revoluţie. „Mi-a plăcut la nebunie Parisul. A fost oraşul meu preferat, până am fost prima dată în Amsterdam. Sper să am o expoziţie la Paris. Mă duc să îmi închiriez câteva zile o galerie mică acolo şi expun 10-15 tablouri, numai ca să îmi văd visul cu ochii", a povestit puşcăriaşul.

Zorro a luat opt ani de închisoare pentru că a furat două mopede „cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 58 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 23 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 21 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 46 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°