Nu am crezut niciodată în mitul “domnitorului străin”, dar am acceptat că cei din Vest au un lucru care nouă ne lipseşte de cele mai multe ori – metoda. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a făcut o radiografie a evoluţiei României din ultimii ani (şi a celorlalte state membre) privind competitivitatea noastră ca ţară.

Din păcate, prinşi în disputele noastre interne, recomandările Comisiei au trecut aproape neobservate în dezbaterea publică.

Dacă ne uităm la cifrele macro, România stă bine: şi-a redus în 2012 deficitul public până sub pragul de 3 %, datoria publică a României continuă să fie relativ scăzută, reprezentând în 2012 37,8 % din PIB, iar Situaţia finanţelor publice ale României s-a îmbunătăţit, deficitul bugetar coborând sub 3 % în 2012 şi o nouă consolidare fiscală fiind aşteptată în 2013.

Însă, dacă ne uităm la impactul acestor cifre asupra vieţii de zi cu zi a românilor, situaţia devină îngrijorătoare. Există preocupări serioase cu privire la sustenabilitatea şi adecvarea sistemului de pensii, având în vedere procentul scăzut al contribuabililor care sunt activi pe piaţa muncii faţă de procentul persoanelor care beneficiază de drepturi de pensie, iar rata de ocupare a lucrătorilor vârstnici (41,4 % în 2012) este considerabil mai mică decât media UE. Cu alte cuvinte, în următorii 5 ani, trebuie înfiinţate 1 milion de locuri de muncă pentru ca sistemul de pensii să fie sustenabil.

În al doilea rând, reducerea sărăciei continuă să fie o problemă importantă. În 2011, o proporţie de 40,3 % din populaţia României era expusă riscului de sărăcie şi de excluziune socială, aproape cu două treimi mai mult decât media UE de 24,2 %. Copiii sunt o categorie în mod special afectată– aproape jumătate (49, 1 %) trăiesc în sărăcie.

În al treilea rând, abandonul şcolar a ajuns la cote alarmante. Cu 17,3 % în 2012, rata părăsirii timpurii a ş