Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul Franţei, aşteptat la Hramul Mănăstirii Buluc de la Jariştea

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 5 august 2013 ·

Autorităţile judeţene şi ambasadorul Franţei în România, Excelenţa Sa Philippe Gustin, sunt aşteptaţi mâine, începând cu ora 11.00, la Hramul Mănăstirii Buluc.

Autorităţile locale din Ja­riştea continuă proiectul de asfaltare a drumului ce face legătura cu Schitul Buluc. Zilele acestea, Primăria Jariştea asfaltează aproximativ 600 de metri din drumul de interes local Ja­ riştea -Vărsătura, drum cu o lungime de 1,6 kilometri şi care ajunge până la Mănăstirea Buluc. Drumul reprezintă o prelungire a drumului comunal DC 133, care a fost deja asfaltat. „Zilele acestea asfaltăm aproximativ 600 metri din drumul de interes local Jariştea –Vărsătura, care are o lungime de 1,6 kilometri, finanţarea fiind asigurată de la bugetul local. Acesta este un prim sector din acest drum care este asfaltat, urmând ca diferenţa de un kilometru să fie asfaltată în baza unui proiect cu finanţare europeană derulat prin Grupul de Acţiune Locală «Ţinutul Viei şi Vinului». Lucrările pe care le executăm acum constau în balastare şi egalizare strat de balast, turnarea a două straturi de asfalt şi realizarea de şanţuri şi rigole betonate“, a precizat primarul comunei Jariştea, Cătălin Toma.

Acesta a spus că tot în perioada următoare vor fi finalizate ultimele lucrări la DC 133 care constau în marcarea drumului, turnarea asfaltului pe o lungime de 50 de metri şi realizarea de rigole betonate pe o lungime de 500 de metri în extravilanul satului Vărsătura.

Vă reamintim că DC 133 Ja­ riştea - Vărsătura a fost asfaltat cu sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan. „Cu sprijinul Consiliului Judeţean, în mod special al domnului preşe­ dinte Marian Oprişan, am reuşit să asfaltăm bună parte din reţeaua de legătură dintre Vărăsătura şi Ja­ riştea. Pe o lungime de 4,2 km, drumul comunal 133 asigură nu doar legătura satului Vărsătura cu Odobeştiul, dar este

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în stațiunea Mamaia. Ce se știe despre identitatea victimei

Ziare.com acum 31 minute
IPJ Constanța a anunțat că un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă, 28 aprilie. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompi

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum 42 minute
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum 28 minute
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 55 minute
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 56 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum o ora
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum 2 ore
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 2 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

16°
dum.

12°/17°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°