Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satelitul rătăcit, doborât

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 22 februarie 2008 ·

Marina americană a nimerit ţinta de pe orbită din prima încercare. Sursa: Reuters

Marina Militară americană a reuşit să doboare un satelit de spionaj aflat în derivă, prevenind astfel ca un combustibil toxic pe care îl avea în rezervor să ajungă pe Pământ, a anunţat miercuri Pentagonul.

Potrivit Reuters, o rachetă SM-3 Aegis modificată a fost lansată de pe crucişătorul USS Lake Erie, din nordul Oceanului Pacific, şi a atins satelitul de dimensiunea unui autobuz, care se deplasează cu peste 11.000 km/h, la o altitudine de aproximativ 247 de kilometri. „O reţea de senzori tereştri, aerieni, marini şi spaţiali confirmă că armata SUA a interceptat un satelit al Oficiului Naţional de Recunoaştere (NRO), care nu mai funcţiona şi se afla pe orbitele finale înainte de a intra în atmosferă“, adaugă comunicatul.

„Confirmarea că rezervorul de combustibil a fost fragmentat ar trebui să fie disponibilă în decurs de 24 de ore“, precizează comunicatul Pentagonului. „Din cauza altitudinii relativ scă- zute a satelitului la momentul impactului, fragmente desprinse din el vor începe să intre în atmosferă imediat. Aproape toate fragmentele vor arde în decurs de 24-48 de ore de la intrare (în atmosferă), iar restul ar urma să cadă în decurs de 40 de zile“, menţionează aceeaşi sursă.

Probă practicăpentru sistemul antibalistic

Crucişătorul USS Lake Erie şi alte două distrugătoare care îl însoţesc, plus trei rachete Aegis (utilizate în mod normal doar ca arme antirachetă) au fost modificate în grabă de US Navy, începând din luna ianuarie, special pentru a doborî satelitul care a scăpat de sub control imediat după lansare, în decembrie 2006.

Autorităţile americane susţin că supersecretul lor satelit avea potenţialul - mic, dar real - de a cădea relativ intact într-o zonă populată şi că hidrazina de la bordul său,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum o ora
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum o ora
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Încrederea Ucrainei în aliaţii NATO a fost afectată de eşecurile în livrarea de arme, afirmă Jens Stoltenberg. El sugerează ca NATO să preia de la SUA coordonarea ajutorului militar

News.ro acum 53 minute
Încrederea Ucrainei în aliaţii săi din NATO "a suferit o lovitură" din cauza întârzierilor şi eşecurilor în livrarea de arme pentru războiul împotriva invaziei ruse, a declarat şeful NATO, Jens Stoltenberg, într-o discuţie cu Reuters avută în timp c

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 3 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 2 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 4 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum o ora
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°