Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa a stagnat, pe un rulaj susţinut doar de câteva acţiuni

Publicat in Romania Libera, marți 11 iunie 2013 ·

Bursa de la Bucureşti a încheiat şedinţa în stagnare, într-o piaţă unde cei mai mulţi investitori au rămas pe poziţii de aşteptare, iar tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP), Transgaz (TGN), OMV Petrom (SNP) şi Banca Transilvania (TLV) au asigurat peste 80% din lichiditate.

Piaţa a deschis ziua în creştere uşoară, însă după prima jumătate de oră a trecut pe roşu, informează Mediafax.

Spre finalul şedinţei, indicele general a revenit în imediata apropiere a nivelului de luni. Fluctuaţiile uşoare ale pieţei au venit pe volume reduse de tranzacţionare. Rulaje de peste 50.000 de lei au înregistrat acţiuni emise doar de 15 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

"A fost o zi de vară, caracterizată de volume subţiri de tranzacţionare. S-au văzut câţiva investitori întârziaţi pe acţiunile Transgaz, care, cel mai probabil, au vrut să nu piardă ultima strigare pentru dividende (marţi a fost ultima zi în care investitorii mai puteau cumpăra acţiuni pentru a beneficia de dividendele pe care compania le va distribui din profitul înregistrat anul trecut - n.r.). În rest, piaţa a fost apatică. Evoluţia acţiunilor Băncii Transilvania pare să indice un interes mocnit la cumpărare. În acelaşi timp, titlurile Fondului Proprietatea au o evoluţie haotică, fără o direcţie clară, şi cel mai probabil ar fi să vedem niveluri mai joase", a afirmat un broker.

Peste 80% din lichiditatea pieţei, de 22,9 milioane lei (5 milioane euro), au fost asigurate de tranzacţii cu acţiunile Fondul Proprietatea (12 milioane lei), Transgaz (3,7 milioane lei), OMV Petrom (1,9 milioane lei) şi Banca Transilvania (1,4 milioane lei) . Rulajul pieţei este cu 18.8% sub cel de luni, de 28,2 milioane lei (6,2 milioane euro).

Acţiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 0,39%, la 0,637 lei, iar titlurile

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 49 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 16 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 6 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 8 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 3 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 5 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

„Un mesaj de nevoie imperioasă”. Cum explică Mircea Geoană declarațiile lui Emmanuel Macron privind trimiterea de trupe în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Prin afirmațiile sale privind trimiterea de trupe în Ucraina, președintele francez Emmanuel Macron „trimite un mesaj de nevoie imperioasă de a continua să sprijinim” Kievul, consideră secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care însă a su

Vaslui: Două femei au MURIT după ce au intrat cu mașina într-un copac

Gandul acum o ora
Un accident teribil a avut loc în județul Vaslui, după ce o mașină s-a izbit violent de un copac. În autoturism se aflau două femei, iar ambele au decedat în urma impactului. Tânăra care a pierdut controlul volanului era chelneriţă la un restaurant

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°