De zece ani găteşte specialitatea italiană pentru târgujieni. Cu banii câştigaţi, şi-a deschis un magazin în Frasin, satul natal.
A copilărit în satul Frasin, din comuna gorjeană Vladimir. Când a crescut, părinţii l-au îndemnat să studieze la Liceul Industrial Transporturi Căi Ferate din Craiova. „De la 18 ani am plecat din satul natal pentru un trai mai bun. Nu mi-a plăcut să fiu departe de casă şi de aceea nu am dorit să mă angajez la CFR. M-am recalificat ca brutar, mai apoi ca bucătar“, mărturiseşte Gheorghe Dolcu.
În urmă cu zece ani s-a angajat la o pizzerie din Târgu-Jiu. „Am început să fac pizza, uşor, uşor. La început a fost greu, am ars câteva bucăţi. Îmi tremurau mâinile pentru că preparam pizza în faţa clienţilor. Am lucrat la o pizzerie unde a fost adus primul cuptor pe lemne. De atunci lucrez împreună cu soţia mea. Ea este specialistă în prăjituri. Pe timpul lui Ceauşescu lucra în primul laborator de cofetărie din oraş“, îşi aminteşte Gheorghe. Pe parcurs a făcut un curs de bucătari, timp de şase luni, după care a mers în Italia să înveţe secretele preparării de la un specialist din Napoli. A făcut apoi pizza la mare, în staţiunea Neptun, timp de două sezoane. „Am preparat pizza pentru clienţi din Emiratele Arabe şi tuturor turiştilor străini care veneau la mare, în România. M-au felicitat întotdeauna“, îşi aminteşte Gheorghe Dolcu.
Acum a ajuns să prepare o pizza în şase minute, iar vara, la terase, face acrobaţii spre deliciul copiilor. Este primul specialist în preparatul acestei specialităţi la nivelul judeţului Gorj. Le-a împărtăşit experienţa sa şi altor persoane care au dorit să înveţe meseria, în special tinerilor. „Voi practica meseria asta atâta timp cât mă ţine condiţia fizică. Efortul este mare, trebuie să stau în picioare multe ore, dar îmi face plăcere“, precizează specialistul.
„Aceasta este mese