Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gângioveanu pleacă în Italia

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 19 iulie 2008 ·

Unul dintre puţinii internaţionali din lotul Ştiinţei, mijlocaşul Cosmin Gângioveanu, va pierde o parte din pregătirea de săptămâna viitoare, când Nicolo Napoli va pune la punct ultimele detalii ale partidei cu Poli Iaşi, din prima etapă.

Devenit jucător de bază în angrenajul gândit de tehnicianul italian, Gângioveanu s-a impus şi la naţionala de tineret, selecţionerul Emil Săndoi convocându-l de fiecare dată când tricolorii mici au avut programată vreo acţiune. După ce a participat cu naţionala Under 21 la turneul amical din Portugalia, fotbalistul craiovean de 19 ani a fost chemat şi pentru amicalul cu selecţionata olimpică a Italiei, programat marţi seară, pe „Stadio Comunale“ din Pistoia.

Săndoi s-a arătat de fiecare dată mulţumit de evoluţiile lui Gângioveanu şi nu ar fi exclus ca jucătorul să fie folosit şi în meciurile care au mai rămas din preliminariile CE 2009, România având şanse să se califice la turneul final din Suedia.

Deşi a adus mereu în discuţie şi numele altor componenţi ai Ştiinţei, precum Găman, Buşu sau M. Costea, Săndoi nu i-a testat încă, dintre ei doar Bărboianu şi A. Ionescu cochetând cu naţionala de tineret.

Universitatea mai are în lot doi internaţionali: Dorel Stoica (trei selecţii la echipa mare) şi Ionuţ Popescu, component de bază la reprezentativa Under 18.

Pentru amicalul cu squadra azzurra, Emil Săndoi a apelat la următorii jucători: Pantilimon (FC Timişoara), Tătăruşanu (Gloria Bistriţa) - portari; Homei (Dinamo), Ninu (Gloria Buzău), Tudose (Gloria Buzău), Mardare (Rapid), Şt. Radu (Lazio), Latovlevic (FC Timişoara), Luchin (FC Timişoara) - fundaşi; Bicfalvi (Gloria Buzău), Torje (Dinamo), Cr. Tănase (FC Argeş), Pătraşcu (Farul), Deac (CFR Cluj), Gângioveanu (Universitatea Craiova), Ochiroşii (Steaua) - mijlocaşi; B. Stancu (Steaua), Chiacu (CS Otopeni) - atacanţi. Cei convocaţi se vor prezenta mâine, la p

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Navă sub pavilion Tanzania scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe: Căutările celor trei marinari dispăruţi au fost reluate. Trei nave, mobilizate

News.ro acum 48 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră,i în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat pentru News.ro, că

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 3,4%, în primele trei luni din 2024

Capital acum 15 minute
În primul trimestru al anului 2024, România a produs o cantitate de țiței de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), înregistrând o scădere de 23.900 tep (-3,4%) față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor centralizate de către Inst

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 2 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum 38 minute
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

Taiwan își intensifică misiunile marine de patrulare odată cu învestirea noului președinte. Temeri legate de acțiuni ale Chinei

HotNews acum 27 minute
Gărzile de coastă taiwaneze şi-au intensificat misiunile de patrulare în cursul weekendului, înaintea învestirii noului preşedinte taiwanez, în apele din apropierea insulei unde navele chineze şi-au sporit prezenţa, relatează AFP, preluată de Agerpr

Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova

Ziua News acum 21 minute
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare d

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 3 ore
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

BANCUL ZILEI | O poveste cu final fericit

Gandul acum 2 ore
Bucură-te de această zi de duminică. Redacția GÂNDUL îți oferă un banc amuzant pentru a-ți aduce zâmbetul pe buze toată ziua și pentru a-ți uimi prietenii cu glumele bune pe care le știi. Râsul este o componentă esențială a interacțiunii sociale uma

Stare de alertă maximă. Mai multe localități, evacuate după erupția unui vulcan VIDEO

Ziare.com acum o ora
Vulcanul Ibu, situat pe Insula Halmahera, în estul Indoneziei, a intrat în erupţie, determinând evacuarea a şapte sate, au anunţat duminică, 19 mai, autorităţile locale, citate de Reuters. Vulcanul Ibu a erupt sâmbătă seara, potrivit informaţiilor p

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Vremea

București
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°