Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ernest Doneaud, un arhitect scos din uitare

Publicat in Adevarul, luni 21 ianuarie 2013 ·

Ernest Doneaud este unul dintre favoriţii protipendadei bucureştene. Din creaţia sa fac parte lucrări în stiluri eclectic, neormânesc şi Art Deco.

De numele arhitectului român de origine franceză Ernest Doneaud (1879-1959) şcolit la Paris ar fi trebuit să se lege una dintre cele mai importante construcţii publice din Bucureşti: Palatul Senatului. El a fost proiectat între 1911-1912 şi ar fi trebuit să fie realizat în Piaţa Naţiunilor Unite, pe fundaţia vechiului Palat Brâncoveanu-Bibescu. Cu toate că proiectul a fost reluat în 1925, din lipsa fondurilor, a unor evenimente politice, dar şi a schimbărilor urbanistice, el nu a fost niciodată realizat, astăzi aici aflându-se blocul Gioconda.

FOTO Gazeta ilustrata 1911

Absolvent al Şcolii de Arte şi Meserii, secţia de arhitectură, de la Paris, revine în ţară după 1907. Activitatea arhitectului Doneaud, într-o primă etapă, poate fi încadrată în stilul eclectic: vila Dănescu (1912) din Intr.Ioanid nr. 4 şi vila Deşliu din blvd.Dacia 54 (1912), interioarele Cercul Militar (1912-1923), vila pe fostul blvd. Colţea nr. 33 (1913), vila Ghica pe str. Dianei, alte reşedinţe în Parcul Filipescu-Bonaparte ce datează din perioada interbelică.

Nume cunoscute ale protipendadei bucureştene care i-au comandat reşedinţe sunt: dr. Nanu-Muscel, dr. Răuţoiu, gen.Coandă, Alex. Duca, ing.Stroescu. De numele lui se leagă, în 1909, lotizarea Lânăriei.

În stil Art Deco arhitectul a proiectat: Societatea Română de Filosofie şi reşedinţa Constantin Rădulescu-Motru din blvd.Ferdinand nr. 47, Hotel Lido (1934) pe blvd.Magheru , Hotel Palace din str.Constantin Mille nr. 18 (1940).

Mai amintim vila în stil naţional ce adăposteşte astăzi AnnArt Gallery din str.Mahatma Gandhi nr. 1, proiectată de Doneaud şi realizată între 1930-1932.

De-a lungul carierei sale a colaborat cu arhitecţii Dimitrie Maimarolu şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°