Legea camerelor de comerţ mai are de aşteptat până să intre în vigoare. Miercuri, deputaţii au dezbătut şi votat proiectul de lege aprobat de senatori. Surpriza a venit, spune preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov, Nicolae Ţucunel, de la deputaţii liberali care s-au opus proiectului iniţiat chiar de doi liberali – actualul ministru al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ovidiu Silaghi, şi senatorul Viorel Arion. „În sală au fost 195 de persoane, 97 de deputaţi au votat pentru, 87 împotrivă, iar 11 s-au abţinut, dar abţinerile sunt considerate tot voturi împotrivă”, a explicat Ţucunel.
Şeful CCI Braşov crede că abia la toamnă proiectul va reintra în discuţiile plenului Camerei Deputaţilor, tot atunci urmând să se ia în discuţie şi problema Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. „Registrul Comerţului este o discuţie separată, nu făcea parte din proiectul legii camerelor de comerţ”, a mai spus preşedintele CCI Braşov.
Până la o nouă discuţie, camerele de comerţ şi industrie din România funcţionează în baza unui decret lege din 1990. Legea camerelor de comerţ mai are de aşteptat până să intre în vigoare. Miercuri, deputaţii au dezbătut şi votat proiectul de lege aprobat de senatori. Surpriza a venit, spune preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov, Nicolae Ţucunel, de la deputaţii liberali care s-au opus proiectului iniţiat chiar de doi liberali – actualul ministru al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ovidiu Silaghi, şi senatorul Viorel Arion. „În sală au fost 195 de persoane, 97 de deputaţi au votat pentru, 87 împotrivă, iar 11 s-au abţinut, dar abţinerile sunt considerate tot voturi împotrivă”, a explicat Ţucunel.
Şeful CCI Braşov crede că abia la toamnă proiectul va reintra în discuţiile plenului Camerei Deputaţilor, tot atunci urmând să se ia în