Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALEGE SIMBOLUL TÂRGU JIULUI: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului sau Coloana fără Sfârşit? Care dintre capodoperele lui Brâncuşi crezi că este cea mai reprezentativă pentru Târgu-Jiu?

Publicat in Adevarul, miercuri 24 august 2011 ·

Timp de două săptămâni veţi putea vota pe site-ul targu-jiu.adevarul.ro care dintre monumentele realizate de Brâncuşi este cel mai reprezentativ pentru oraşul de pe malul râului Jiu.

Cele trei capodopere ale sculpturii moderne pe care Constantin Brâncuşi le-a realizat la Târgu-Jiu fac parte din Ansamblul Monumental Calea Eroilor, care este inclus în Patrimoniul European. Ansamblul a fost realizat între anii 1936 şi 1938 sub directa supraveghere a marelui sculptor. Cele trei lucrări de ară renumite în toată lumea sunt plasate pe o axă care are o lungime de 1759 de metri. Ansamblul monumental este realizat în memoria eroilor căzuţi în timpul primului război mondial, iar lucrările au fost finanţate de către Liga Femeilor Gorjene condusă de către Aretia Tătărăscu, soţia primului ministru din perioada următoare.

CLICK PE POZE PENTRU FOTOGALERIE

Masa Tăcerii se află în Parcul Central, lângă malul râului Jiu. Monumentul este realizat din piatră, calcar de Bampotoc. Masa este înconjurată de 12 scaune din piatră, care au formă de clepsidră. Una dintre semnificaţiile operei este aceea de unire în jurul mesei, de reflecţie asupra propriei vieţii, de împăcare cu sine şi cu cei din jur. „Acum la bătrâneţe, văd că, în fond, Masa Tăcerii, este o altă nouă Cina cea de Taină. Linia Mesei tăcerii vă sugerează curbura închisă a cercului, care adună, uneşte şi aproprie“, spunea Brâncuşi despre propria creaţie.

Poarta Sărutului se află la intrare în Parcul Central. Pe toate cele patru părţi ale stâlpilor se află simbolul sărutului, două jumătăţi ale unui cerc. Opera are lăţimea de 6,45 metri, înălţimea de 5,13 m şi lăţimea de 1,69 m. Ca toate operele lui Brâncuşi, Poarta Sărutului are mai multe semnificaţii care se descoperă mereu iubitorilor de artă. Unul dintre înţelesurile operei este trecerea către o nouă viaţă, schimbarea fiind dată de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum o ora
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 28 minute
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 6 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 9 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum o ora
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°