Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GSP a fost in sala. Gigi Becali rămîne în arest pînă la finalul celor 29 de zile!

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 7 aprilie 2009 ·

Sala 243 - Cercetări Penale. Într-una dintre cele mai mici ale Tribunalului Bucureşti, are doar vreo 50 de metri pătraţi, s-au înghesuit ieri peste 100 de persoane. Adus la ora 12:30, Gigi Becali era singurul dintre acuzaţi fără cătuşe. Afară, 300 de oameni care scandau pro-Gigi, 100 de ziarişti şi foarte mulţi jandarmi. Atmosferă apăsătoare pentru cei 3 judecători şi pentru procuror, chiar dacă ei încercau să pară relaxaţi.

Avocaţii stelistului au recuzat iniţial instanţa de judecată, însă au fost refuzaţi. Înainte de depunerea mărturiilor, patronul roş-albaştrilor a aruncat spre ziarişti: "Trei zile de arest au fost mai uşoare decît două ore de meciul Stelei. Am obosit pînă au dat gol cu Bistriţa!".

Gigi zîmbitor

Proaspăt bărbierit, îmbrăcat într-un costum negru, a fost mai tot timpul zîmbitor, a glumit cu bodyguarzii săi şi părea sigur pe el. După intrarea magistraţilor în sală, s-a calmat. A stat pe o băncuţă de lemn şi a ascultat în linişte primele două pledoarii ale avocaţilor lui, apoi a întrerupt-o pe ultima: "Lasă-mă, mă, pe mine, să spun toate detaliile!". La cîţiva metri în spate, Argăseală era încordat ca la un meci.

"Doamna preşedinte, jur în faţa lui Dumnezeu şi în faţa dumneavoastră pe această Biblie că voi spune numai adevărul, adevărul pe care îl ştiu în acest caz. Sînt aici pentru că sînt prea milos, iar un om ca mine nu se poate schimba. O să vă povestesc tot ce ştiu şi tot ce am făcut. Am mers la bar, am lăsat maşina pornită afară, pentru că era frig şi am vrut să fie căldură cînd mă întorc. Am ieşit după 10 minute afară şi nu mi-am mai găsit maşina. Am început să rîd. Am vorbit cu băieţii şi le-am spus că mi-a dispărut maşina. Dacă ştiam că se va ajunge aici, mai bine o lăsam furată, decît să stau 4 zile în puşcărie că vrea doamna procuror.

Băieţii mi-au zis atunci să găsim maşi

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 11 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 33 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 37 minute
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°