Vezi
Un volum de capatai pentru etnologi si iubitorii de traditii a fost lansat astazi, 3 iulie, la Biblioteca Judeteana Petre Dulfu din Baia Mare. La 85 de ani de la nasterea profesorului Dumitru Pop, cei care l-au apreciat si i-au urmat cu interes studiile etnologice au lansat o carte comemorativa, care inglobeaza esenta muncii profesorului emerit. De la lansarea volumului nu au lipsit oameni de cultura din judet, etnologi, dar si editorul volumului si cei care au contribuit la realizarea acestuia.
Volumul lansat astazi a fost inchinat profesorului Dumitru Pop, care, vreme de 50 de ani a fost titularul disciplinelor etnologice de la Facultatea de Litere Cluj, si cu care se mandresc si etnologii baimareni, deoarece profesorul Dumitru Pop nu doar ca are radacini maramuresene, dar a fost si cativa ani profesor titular la Universitatea de Nord din Baia Mare.
„Trebuie sa avem in vedere faptul ca domnul Dumitru Pop a fost aici profesor titular, la Universitatea de Nord din Baia Mare, atunci cand am indraznit sa depasim putin limitele vremilor si sa infiintam aceasta specializare, etnologie. Un astfel de volum devine o legatura peste timp si creaza aceasta continuitate in cercetare, pentru ca fara cercetare astazi suntem terminati, la propriu”, a declarat Delia Suiogan, profesor universitar in cadrul Centrului Universitar Nord.
Profesorul clujean Ioan Cuceu, care alaturi de sotia sa a fost editorul volumului „Мentori si Discipoli”, a marturisit ca de cel putin 20 de ani exista intentia de a lansa acest volum insa din cauza modestiei lui Dumitru Pop s-a tot amanat redactarea cartii. Pentru realizarea acesteia a fost organizata o conferinta ampla, in care studenti, masteranzi, dar si doctoranzi ai disciplinei etnologie si-au adus contributia. „Profesorul Dumitru Pop si la 60 de ani, si la 65, si la 70 si la 75 de ani a refuzat cerer