La Cumpătu am descoperit lumea. Societatea, Diversitatea, Iniţierile, Noţiunea de vacanţă. Prima dată am ajuns la Cumpătu (casă de creaţie lîngă Sinaia) în 1974, la 6 ani. Am descoperit mîncarea pe bonuri, 25 de lei prînzul şi 21 seara. Coada la prăjituri. Plimbările, în grup, de la o vilă la alta. Ritualul de vacanţă şi statutul de turist disciplinat, dar într-un loc privilegiat. În copilărie ritualul a fost completat şi de o fărîmă de mitologie: ursul Nounourse, de la Cota 1400, ne trimitea bileţele şi desene (nouă copiilor). Mai tîrziu, în aproape-adolescenţă, am descoperit grupul. Exista, mai întîi, gaşca de fete speriate care se adunau prin cotloane părăsite să spună poveşti de groază. Apoi, jocul aparent de-a "faţea" ascunselea, cînd te furişai cu cineva într-un desiş şi-ţi făceai confidenţe, uitînd cine s-a mai pus. Treptat, gaşca nu a mai fost doar de fete. Au apărut băieţii, aducători de planuri şi competiţii. Conta acum cine te urca dealul, cavalereşte, de mînă. Cine se oferea să te conducă pînă la vilă sau te alegea drept partener la mimă. Căci se jucau mimă, cărţi, zaruri, Monopoly, jocuri literare, precum Calul lui Ciuciupencu; un joc de memorie, în finalul căruia ieşea un cîrnat de cuvinte, şi care părea să-şi aibă rostul mai ales cînd te dădeai în leagăn. Şi mai tîrziu, escapade la pod sau la focul din pădure cu "iubiri" de 2 zile. La care se adaugă alt soi de iniţieri, mai grave într-ale "vieţii şi suferinţei": plecări fără părinţi din Bucureşti, doar cu prietene, sau fără nimeni; căderi spectaculoase, muşcături de cîini, ba chiar şi accidente (de săniuş etc). Toate acestea puteau fi trăite pe fondul unei securităţi materiale constante şi de care nu trebuia să te preocupi. Mîncarea era decentă, în cameră era cald şi aveai apă caldă, puteai să te joci liniştit de-a experienţele. Celelalte nu te atingeau, nu te priveau. Friptura era friptură, b