Cel putin doi straini si un egiptean au decedat, iar 18 persoane au fost ranite in urma unui atentat ce a avut loc joi, la Cairo, in inima cartierului islamic. Explozia s-a datorat unei bombe Cel putin doi straini si un egiptean au decedat, iar 18 persoane au fost ranite in urma unui atentat ce a avut loc joi, la Cairo, in inima cartierului islamic. Explozia s-a datorat unei bombe artizanale plasate pe o motocicleta parcata langa o parfumerie din strada Gohar al-Qaed din cartierul bazarului, Khan el-Khalili, in preajma moscheii Al-Azhar, unde se afla si cea mai veche universitate islamica din lume. Totul s-a petrecut la o ora de mare aglomeratie - 18h45 (ora Romaniei) -, in seara ce precede ziua de vineri, traditionala zi de rugaciune a musulmanilor. Evenimentul a provocat o vie emotie si chiar soc in Egipt, tara amenintata din nou de spectrul terorismului si a carei economie este foarte dependenta de turism. De altfel, doua dintre victime sunt o frantuzoaica si un american, iar dintre cei 18 raniti, trei sunt francezi, patru americani, unul italian, unul turc, noua egipteni. Cu totii au fost spitalizati, un francez aflandu-se in stare critica. Amanuntele sugereaza ca acela care a planuit si executat atentatul stia, de la bun inceput, ca zona e plina de turisti straini si e aproape cert ca pe ei i-a vizat. Golit imediat de turisti, popularul cartier Khan el-Khalili a fost izolat, iar, ieri dimineata, inaintea rugaciunii saptamanale, era intesat de politisti in uniforma sau in civil. Numeroasele magazine de pe strada Gohar al-Qaed, o lunga artera comerciala paralela cu Bazarul, in care s-a produs explozia, aveau obloanele trase, totul parand pustiu. Imediat dupa explozie, Ambasada SUA din Cairo si-a sfatuit insistent concetatenii sa evite cu desavarsire zonele turistice din regiunea capitalei egiptene. De notat ca, intre primele reactii oficiale inregistrate, s-a afla