Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avem nucleu, mai sunt doar 4-5 locuri în lot! Cum va arăta România la Mondialul din Serbia

Publicat in Pro Sport, joi 31 octombrie 2013 ·

Naţionala de handbal feminin are deja 10-12 handbaliste „bătute în cuie“ pentru Campionatul Mondial din Serbia, după meciurile cu Norvegia din preliminariile Europeanului din 2014, disputate săptămâna trecută. Bătălia este accerbă pentru ultimele poziţii în lot

Pe lângă revenirea Cristinei Neagu, n-ar fi exclus ca Manea sau Stanca să facă parte din lotul României.

În decurs de patru zile, timp în care a înfruntat de două ori campioana mondială şi olimpică en-titre - Norvegia, naţionala de handbal feminin a fost surprinsă în două situaţii total diferite. Prima ipostază, meciul tur, scor 23-25. Trupa lui Tadici a arătat un joc solid, în urma căruia a primit destule aprecieri prin mesaje de genul „noua echipă promite“. A doua ipostază, meciul retur, scor 18-30. Aflată într-o perioadă de reconstrucţie, România a fost victimă sigură. De fapt, care impresie contează? Răspunsul îl vom obţine, cel mai probabil, la Mondialul din Serbia (6-22 decembrie).

Tadici nu s-a lăsat „sedus“ de faptul că România a fost, pentru 57 de minute la Oradea, egala Norvegiei, dar nici nu a căzut în cealaltă extremă, să vadă situaţia în negru după Bergen, ci mai degrabă ca pe o testare pretenţioasă. Şi-a conturat însă, în mare, o idee de lot în vederea participării la Campionatul Mondial, adică un nucleu de vreo 11-12 handbaliste plus alte 10-12 variante pentru 4-5 poziţii care vor compune echipa de „16“ pentru Serbia. Numai schema pe posturi pare definitivată în prezent, în sensul că selecţionerul va merge la turneul final cu trei portari, şase jucătoare de semicerc (câte două pe post - extremă dreaptă, extremă stângă, pivoţi) şi şase fete la nouă metri.

Tadici a evitat să ofere numele care fac parte din nucluel de bază, ProSport încearcă însă să anticipeze cum ar putea să arate naţionala la Mondiale, dar să-i evidenţieze şi punctele forte sau slabe pe compart

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 49 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum 25 minute
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 7 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 8 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 9 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 8 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 8 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Manifestarea pro-palestiniană în campusurile americane: aproape 200 de persoane au fost arestate

News.ro acum o ora
Aproape 200 de manifestanţi pro-palestinieni au fost arestaţi, sâmbătă, în trei campusuri americane, când poliţia a evacuat taberele lor, cel mai recent episod al unei mişcări studenţeşti care se răspândeşte în Statele Unite, relatează AFP. Început

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

4°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°