Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angela Merkel, pe poziţii tari la summit-ul de la Bucureşti

Publicat in Gandul, luni 24 martie 2008 ·

Cancelarul nu se va lăsa convins de argumentele americanilor şi francezilor în vederea suplimentării efectivelor din Afganistan

Se anunţă negocieri intense la summit-ul Alianţei Nord Atlantice de la Bucureşti (2-4 aprilie). După cum autorităţile de la Berlin au lăsat să se înţeleagă prin intermediul unor oficiali mai mici în rang, Germania va avea un cuvânt greu de zis în problemele interne ale NATO, mai ales în ceea ce priveşte prezenţa militară a Alianţei în Afganistan. Mai pe scurt, Berlinul nu va face niciun fel de concesii în ceea ce priveşte angajamentul său militar în Afganistan, în ciuda presiunii masive la care se aşteaptă să fie supus de către principalii săi parteneri, mai ales din partea SUA. Cancelarul Angela Merkel nu va veni în capitala României cu „un sac plin cu bunătăţi”, a declarat, ieri, Christian Schmidt, un oficial din Ministerul Apărării de la Berlin, citat de DPA.

BERLINUL VREA SĂ SE RETRAGĂ TREPTAT DIN AFGANISTAN

La şase ani de la momentul începerii desfăşurării de trupe germane în Afganistan, politicienii de la Berlin încep să vorbească despre o retragere graduală, iar un secretar de stat din Ministerul Apărării susţine că Germania nu va ceda presiunii americane de a-şi extinde prezenţa în regiune, relatează agenţia germană de ştiri, citată de Rompres. Mai mult, politicienii din Berlin fac apel la cancelarul Angela Merkel să facă public, cu prilejul summit-ului de la Bucureşti, un calendar al retragerii trupelor germane din Afganistan (3.500 de militari). „O retragere rapidă ar fi ceva greşit, dar este nevoie de un pas intermediar”, a declarat Rainer Arnold, din cadrul Partidului Social Democrat al Germaniei (SPD). El a adăugat că o asemenea măsură ar putea implica un ultim aflux de trupe adiţionale care ar urma să grăbească procesul de instruire al soldaţilor afgani, pentru ca militarii germani să se întoarcă acasă mai r

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 9 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 6 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 8 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 8 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 6 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 9 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 11 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°