Mai sunt patru zile până la cea mai mare cursă de alergare din România. La această a patra ediție, Maratonul București se poziționează pentru prima dată ca un eveniment major care va capta atenția bucureștenilor. Și asta pentru că, în acest moment, sunt înscriși oficial 1.700 de alergători în cele trei evenimente - maraton (42,195 kilometri), semimaraton (21, 100 kilometri) și ștafeta de 4X10,500 kilometri.
Deci, cu înscrierile care se vor face până sâmbătă, 8 octombrie, s-ar putea să se așeze la start în jur de 3.000 de alergători. De obicei, în ultima săptămână se înscriu cei mai mulți participanți. La prima ediție am fost cu totul vreo 800 de participanți.
Aștept cu nerăbdare startul. Întotdeauna cu câteva zile înainte încerc să mă odihnesc, dar fără a ieși din formă. Al naibii de greu. De data asta mai trebuie să-mi vindec și piciorul care suferă de oboseală cronică, dar să și alerg cât de cât. Și uite așa, înainte de maraton mă chinui să mă strâng de pe jos, să mă împachetez și să mă așez în cea mai bună formă de alergat.
Vestea bună e că duminică va fi răcoare, 12 grade Celsius. Vestea rea, că va ploua. Bine, rea pentru cei care aleargăm. Cel mai bun sfat la fuga pe ploaie e să nu-ți fie teamă de apă. Un alt lucru trist e că vor fi puțini spectatori în cazul în care plouă.
Aș vrea să dorm mai bine în această săptămână, dar îmi fac gânduri, mă mai trezesc cutremurele, durerile din mușchi și calculele care nu-mi ies când adun minutele și kilometri.
Dar așa e întotdeauna și cum spunea Haruki Murakami în cartea "Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă", pe care o recomand cu căldură, durerea e inevitabilă, suferința, opțională. Așa că nu există maraton care să nu doară. Doare înainte, în timpul și după. E o durere democratică, una care te bântuie, dar la o zi după ce ai trecut linia de sosire, ai scăpat și o liniș