Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inginerii fug din România din cauza salariilor mici

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 22 iunie 2012 ·

O mare parte dintre inginerii care au ieşit de pe băncile şcolilor româneşti în ultimii ani au ales să plece din ţară pentru salarii mai bune şi oferte de joburi mai generoase, a spus ieri Stelian Negoescu, director general în cadrul ISCIR-CERT, o fostă companie de stat care se ocupă de certificarea sistemelor de management şi personal.

"Ofertele de muncă în domeniul ingineriei din România au scăzut considerabil şi asta din cauza închiderii multor fabrici de profil. Majoritatea ingi­ne­rilor buni au plecat din ţară pentru salarii mult mai bune, iar cei care au rămas fug de proiectare şi fabricaţie. În condiţiile în care la companiile de stat aceştia câştigă între 1.000 şi 1.500 de lei, este de aştep­tat ca o meserie atât de periculoasă şi tehnică să nu prezinte interes din partea tinerilor", a spus Negoescu. Compania pe care o conduce, care până în urmă cu două luni se afla în subordinea Mi­nis­terului Economiei, a fost preluată de RINA SIMTEX, parte a grupului italian RINA, com­pa­nie cu activităţi în domeniul ingineriei, în urma unei tranzacţii cu o valoare de 2,8 mil. euro.

Anual, de pe băncile facultăţilor ies 7.000- 8.000 de ingineri, numărul lor fiind cu peste 50% mai mari decât în urmă cu şase-şapte ani. Un inginer ajunge să câştige în România un salariu de 1.000 de euro după patru sau cinci ani de muncă, în timp ce în SUA, Germania sau Franţa salariul poate ajunge şi până la 5.000 de euro pe lună.

În condiţiile în care cei mai mulţi dintre aceştia aleg să îşi îndrepte atenţia către locurile de muncă din străinătate sau spre cele din afara ariei lor de specializare de pe plan local, Stelian Negoescu spune că este dificilă atragerea lor spre piaţa din România dacă o companie precum ISCIR-CERT nu beneficiază de ajutorul statului.

"Noi am încercat să aducem tineri în cadrul organizaţiei şi să întinerim echipa, însă cei pe care i-am select

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În România va ajunge un nou val de praf din Sahara. Ce regiuni vor fi afectate

HotNews acum 38 minute
Din nordul Africii vor ajunge în România în seara zilei de marți, dar și miercuri, mase de aer ce aduc și praf saharian, anunță ANM. Ca urmare a ploilor prognozate în România, în următoarele 48 de ore, depunerile de praf vor putea fi observate în ma

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum o ora
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

Comisia juridică din Camera Deputaţilor, sancţiune maximă pentru Dan Vîlceanu, după ce l-a bătut pe Florin Roman: 50% din salariu timp de 6 luni şi diminuarea timpului de vorbire la doar 10 secunde, în plen, timp de 3 luni

News.ro acum 43 minute
Comisia juridică din Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, la solicitarea Biroului Permanent, o sancţiune maximă pentru deputatul neafiliat Dan Vîlceanu, după ce l-a bătut pe liberalul Florin Roman în plen. Astfel, parlamentarul va avea tăiat 50% din

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum 53 minute
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Olt: Un bărbat de 59 de ani a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 59 de ani este cercetat de procurorii din judeţul Olt pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Soția președintelui sirian Bashar al-Assad suferă de leucemie

G4Media acum 3 ore
Soția președintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, care se recuperase după un cancer la sân, a fost diagnosticată cu leucemie, a anunțat marți președinția, într-un comunicat de presă, scrie Le Figaro. „După ce a prezentat diverse simptome și semne cl

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 6 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 4 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°