În peisajul pitoresc al munţilor Căpăţânii, la cota 840 de metri, mănăstirea îşi păstrează vechea frumuseţe de secole.

Tradiţia spune că, după o luptă grea cu turcii, pe care nu a putut-o câştiga, domnitorul Matei Basarab s-a retras în plaiurile Vâlcii, în munţii Arnotei, refugiindu-se în rogozul unui mic lac. Aşa a început, Matei Basarab, în primii ani ai domniei sale zidirea bisericii Arnota, închinându-o Sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavriil, ocrotitorii săi, dar şi în amintirea ostaşului arnăut care i-a salvat viaţa. Mănăstirea este atestată documentar, întâia oară la 11 iulie 1636, iar la 23 aprilie 1638, Matei Basarab şi doamna Elina sunt trecuţi, în hrisov ca ctitori. Mănăstirea e zidită în stil bizantin cu frescă originală. Uşa de la intrare este din lem de castan şi la Muzeul Naţional de Artă este expusă vechea catapeteasmă brâncovenească din 1705, din lemn de tei aurit care rivaliza cu cea de la mănăstirea Hurezi.

Osemintele lui Matei Basarab sunt înmormântate în biserică

„Venim în fiecare an aici. Este o zonă plină de linişte şi rugăciune. Totul este curat în jur, inclusiv aerul, iar măicuţele fac o slujbă nemaipomenită. Stăm câteva zile ca să ne relaxăm şi să uităm de problemele zilnice şi de serviciu. Păcat că drumul de acces până aici e foarte prost", spune Felicia Uloiu din municipiul Râmnicu Vâlcea. În mănăstire sunt şi osemintele voievodului Basarab şi ale vornicului Danciu, tatăl lui. Mănăstirea Arnota a găzduit între zidurile sale cărturari şi caligrafi aleşi. Lăcaşul a fost ruinat de trecerea timpului şi de cutremurul din 1838. Întreg ansamblul arhitectonic a fost restaurat între 1852 şi 1856 de domnitorul Barbu Ştirbei în stil neogotic, organizându-se un arest politic în aripa vestică a mănăstirii. Ultima restaurare a lăcaşului a avut loc, în 2003, când s-a restaurat şi pictura. Accesul turiştilor către mănăstire a d