Mesajul a fost trimis. Multumesc!

X-tra Energy, extra farsă

Publicat in Jurnalul, miercuri 29 octombrie 2008 ·

Starea de oboseală vă poate face să consumaţi bomboanele energizante X-tra Energy Vitamin. Numai că trebuie să citiţi cu atenţie eticheta, pentru că au o mulţime de contraindicaţii.

CE BEM, CE MÂNCĂM

Bomboanele energizante cu taurină şi cafeină cu vitamina C, cu sorbitol şi aromă de portocale X-tra Energy Vitamin nu pot fi vândute în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, din cauza compoziţiei. Prin caracteristicile sale nu corespunde prevederilor Legii 123/2008 privind alimentaţia sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar.

Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne spune că produsul analizat are un profil nutriţional extrem de dezechilibrat. Glucidele au cea mai mare pondere, ceea ce duce la epuizarea funcţiei pancreatice în urma unui consum ridicat. Cantitatea mare de zaharuri rafinate îi imprimă produsului un index glicemic foarte mare. De asemenea, bomboanele conţin sorbitol, aditiv alimentar care afectează sănătatea tractusului intestinal. Consumat în cantitate mai mare de 50 g/zi, acesta are efecte laxative. Persoanele cu intoleranţă la fructoză trebuie să se ferească de consumul produselor care conţin sorbitol.

De pe etichetă aflăm că produsul are în compoziţie o cantitate mare de vitamine, în cea mai mare parte vitamina C.

Specialistul nostru ne spune că acestea nu au nici o semnificaţie, având în vedere că sunt obţinute prin sinteză chimică şi nu au nici o biodisponibiliate.

TAURINA, INTERZISĂ CARDIACILOR

Bolnavii cardiovasculari trebuie să evite pe cât se poate consumul acestor bomboane energizante, pentru că, din cauza cantităţii mari de taurină, starea lor de sănătate s-ar putea agrava. Numeroase studii au demonstrat faptul că taurina poate induce infarctul miocardic. Efectele nocive ale taurinei asupra celor care suferă

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, la semnarea contractului noului Spital Judeţean Neamţ: Administraţia nu trebuie să aibă culoare politică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri la Piatra Neamţ, că administraţia nu trebuie să aibă culoare politică. Liderul PSD a adăugat că cei care trec linia roşie şi nu respectă acest lucru trebuie sancţionaţi.

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum o ora
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

FOTO Adrian Mutu, surpriză pentru fiul său » „Briliantul” s-a întâlnit cu Cristiano Ronaldo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Astăzi, , golgheterul all-time al naționalei României, la egalitate cu Gică Hagi, s-a întâlnit cu Cristiano Ronaldo, cvintuplu câștigător al Balonului de Aur și atacantul celor de la Al Nassr.

Rafila: Nu ducem lipsă de resurse umane calificate, ci de o repartiţie în ţară care nu este echilibrată. În Bucureşti, de exemplu, avem de două ori mai mulţi medici

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a afirmat că nu ducem lipsă de resurse umane calificate în domeniul Sănătăţii, ci este o problemă a reparţiei în ţară care nu este echilibrată. Acesta a spus că în Bucureşti, de exemplu, sunt de două ori şi jumăt

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Reţea de traficanţi de droguri, anihilată în Moldova. Canabisul era vândut copiilor

Mediafax acum 3 ore
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ au dispus reţinerea a patru inculpaţi (unul aflat sub măsura controlului judiciar într-o altă cauză), cercetaţi pentru săvârşirea

VIDEO Tren răsturnat de tornadă în nordul Italiei

HotNews acum o ora
O tornadă produsă în Italia, joi noapte, a răsturnat un tren de marfă în apropiere de Mantova, pe fondul vremii extreme care a făcut ravagii în nordul ţării, au relatat vineri mass-media italiene, potrivit Agerpres. TornadăFoto: Jason Persoff Stormd

Zelenski semnează legea pentru recrutarea condamnaților în armată și mărește amenzile pentru cei care se sustrag de la serviciul militar

G4Media acum 2 ore
Volodimir Zelenski a promulgat două acte legislative care ar putea fi esențiale în ceea ce privește serviciul militar, relatează Sky News. În primul rând, președintele ucrainean a semnat în această după-amiază o lege care permite anumitor categorii

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°