Domnul Ionescu i-a auzit pe pensionarii din micul parc al cartierului, unde se ducea fără tragere de inimă, că pe undeva, prin Domeniilor, s-ar fi deschis un magazin cu produse pentru sinucigaşi. Ce fel de produse? De calitate? Scumpe?, a întrebat domnul Creţu, care deşi avea Alzheimer şi cea mai mică pensie din parc, se interesa până şi de preţul aurului la bursele internaţionale. Păi de astea trebuincioase la o adică, frânghie, săpun, pistoale de unică folosinţă, sodă caustică, l-a lămurit domnul Potângă, cel care părea să le ştie pe toate, chiar şi numele străzii unde se găsea magazinul.
Domnul Ionescu n-a întrebat de stradă, ca să nu se interpreteze, însă chiar în după-amiaza acelei zile, în care s-a vorbit de firma "Ultima soluţie", a luat la rând uliţele din Domeniilor. În două rânduri a întrebat trecătorii de "Ultima soluţie" şi de fiecare dată a primit acelaşi răspuns: Înc-o revoluţie.
Omul, oricât de greu i-ar veni în viaţă, nu trebuie să-şi piardă niciodată speranţa. Mai ales când e hotărât să moară. Exact în clipa în care şi-a zis, gata, nu mă mai prostesc umblând după cai verzi pe pereţi, a văzut magazinul. Puteai să treci pe lângă el fără să-ţi dai seama ce vinde, fiindcă în vitrină se găseau izmene şi cămăşi lungi şi albe de in ca nişte giulgii. De parcă patronii s-ar fi ţinut în pas cu moda în domeniul afacerii lor.
Domnul Ionescu a intrat în magazin, privind spre rafturile cam sărăcăcioase, ca unul care cumpără brânză ori salam la un butic din apropiere ca să nu piardă vremea la Mall. În rafturi erau tot felul de lucruri, dar la ce slujeau ele nu puteai să-ţi dai seama, dacă nu întrebai. Pe de altă parte, domnul Ionescu nu prea avea chef să pună întrebări. De altfel, nici nu era nevoie, pentru că un vânzător gras şi încet la mişcări i-a pus în faţă un formular având mai multe pagini format A4. Aşa e regula la noi, a z