Globalizarea, cuvint la moda si care stirneste tot soiul de pasiuni si resentimente, e de obicei asociata cu trei lucruri: Coca-Cola, McDonald’s si limba engleza, devenita lingua franca. Totusi, exista o serie de alte elemente atotprezente, aici si aiurea, iar primele care imi vin in minte sunt, pe de-o parte, kebabul si, pe de alta, conceptul de pub irlandez (Irish Pub). Desigur, mai pot fi mentionate si alte lucruri cu mare raspindire, datorata globalizarii: pizza, pasta si tot ce inseamna Italian food, mincarea chinezeasca si Chinatown-urile marilor metropole, lanturile de magazine vestimentare cu un &la mijloc (H&, C&) si, ajunsa acum si la noi si primita cu un entuziasm demn de o cauza mai buna, mobila tip IKEA.

Bucurestiul, intr-un stil propriu si, le place unora sa creada, inconfundabil (doar pina la un punct totusi), se inscrie si el in acest trend globalizant: apar tot mai multe restaurante cu specific etnic, probabil ca o sa avem un Chinatown à la roumaine prin vreun cartier bucurestean – Colentina, Baicului sau mai stiu eu care –, iar zvonurile mai mult sau mai putin sigure spun ca atit H&, cit si C& vor deschide magazine si la noi. Avem (sau sintem pe cale de a avea) de toate.

Avem si Irish Pub. Nu unul, nici doua, ci trei: The Dubliner, pe soseaua Titulescu, si The Harp, la Piata Unirii, si, ceva mai recent, O’Hara Irish Pub din centrul vechi, Strada Franceza. Despre primul nu pot relata, intrucit pina la momentul de fata setea (ori foamea) nu m-a facut sa-mi gasesc vremelnic refugiu acolo; despre cel de-al doilea insa da (inaugurat in 1998, in timp ce Dubliner a aparut pe harta bucuresteana a barurilor, puburilor, circiumilor, bodegilor sau cum vreti sa le spuneti – in functie de atitudinea personala – deja din 1994). Pe cel de-al treilea il am in plan de ceva vreme.

Irish Pub-ul de la Unirii se inscrie in categoria deve