Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Folosiţi coatele!”

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 6 iunie 2008 · ·

Tamaş îi sfătuieşte pe “tricolori” să apeleze la mîini pentru a-i stopa pe francezi.

Avizaţi de forţa extraordinară a “naţionalei” Franţei, pe care o vom întîlni luni, la Zürich, de la ora 19:00 (ora României), “trico­lorii” vor încerca să le ţină piept prin orice mijloace vicecampionilor lu­mii. Pe lîngă aspectele tehnico-tactice pe care le lucrează la an­tre­namente, fotbaliştii noştri discută pe tema anihilării adversarilor.

“Cu armele lor”

Călit în campionatul Franţei, Ga­briel Tamaş le-a prezentat co­le­­gilor de la lot toate trucurile fo­lo­­site de jucătorii francezi, pre­cum şi modul prin care aceştia pot fi contracaraţi. “Trebu­ie să ne luptăm cu armele lor. Au o viteză deose­bită, iar pentru a cîştiga duelurile cu ei trebuie să folosim neapărat braţele, să le băgăm cotul în faţă, aşa cum fac şi ei de altfel. Dacă nu vom fi şi noi agre­sivi, nu avem prea multe şan­se!”, a explicat fundaşul lui Auxer­re.

O altă preocupare în cadrul re­pre­zentativei e legată de forţa fi­zică nemaipomenită a francezilor Victor Piţurcă se străduieşte să le mărească şi mai mult “tri­co­lo­rilor” capacitatea de rezistenţă la efort. Cum? Prin reprize scur­te şi solicitante de alergare, şe­­dinţe la sala de forţă, com­bi­nate cu alimentaţie, medi­ca­ţie şi odihnă.

Optimism moderat

“Tricolorii” sînt conştienţi de dificultatea partidei cu Franţa, dar rămîn încrezători. Nu sînt timoraţi, glumesc în cantonament, dar ceva mai reţinut decît înaintea unui meci obişnuit. Piţurcă le-a cerut con­cen­tra­re maximă. Jucătorii noştri au transmis familiilor că sînt optimişti că vor obţine un rezultat favorabil cu Franţa, dar în acelaşi timp se şi tem de o catastrofă.

27 de meciuri de campionat a jucat Tamaş sezonul trecut pentru Auxerre

7 cartonaşe galbene şi unul roşu a primit Tamaş în Ligue 1

GSP lansează liveSMS

Citit

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 51 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 47 minute
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°