Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universităţile Bucureşti şi „Babeş Bolyai”, în top

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 20 octombrie 2009 ·

CLASAMENT. Universitatea din Bucureşti (UB) şi Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB), din Cluj-Napoca, sunt singurele instituţii din România care au fost incluse în ediţia din 2009 a clasamentului Times Higher Education – QS World University Rankings, al celor mai bune centre de învăţământ superior din lume, informează Mediafax. Sursa: www.mie.ro

Din păcate, însă, cele două instituţii nu s-au clasat între primele 500. Universitatea din Bucureşti s-a situat, per ansamblu, între locurile 500 şi 600 în clasament, după ce – timp de trei ani consecutiv – a ocupat locurile 400 şi 500. Times Higher Education plasează UB, la selecţia pe domenii, pe locul 288 la Ştiinţele Naturii. La rândul ei, UBB, plasată după locul 600, este menţionată pentru prima oară în acest clasament internaţional.

Harvard, pe primul loc

Harvard, universitatea americană privată din Massachusetts, îşi menţine poziţia lider de anul trecut. Pe doi este Cambridge, una dintre cele mai vechi universităţi din Marea Britanie şi întreaga Europă, iar podiumul este completat de Yale University (SUA).

"Times Higher Education", clasament bazat pe voturilor academicienilor şi absolvenţilor din întreaga lume, include 39 de universităţi europene în Top 100, cu trei mai multe decât anul trecut. În schimb, americanii sunt în declin, cu 36 de instituţii de învăţământ superior, cu şase mai puţine decât în 2008.

Anul acesta, primele 16 universităţi ale lumii sunt din SUA şi Marea Britanie. Primele care rup supremaţia britanico-americană sunt Australia şi Canada (Australian National University - locul 17, McGill University - locul 19). O supriză, neplăcută, este faptul că prima universitate franceză din top, Ecole Normale Superieure din Paris, apre abia pe locul 28.

Fascinanta dezvoltare a sistemului educaţional din Singapore, cu investiţii incredibil

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 2 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 38 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum 2 ore
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 3 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum o ora
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Irlanda, Spania şi Norvegia au recunoscut Palestina ca stat. Decizia are ca scop menținerea speranţei pentru pace

Ziua Constanta acum 5 ore
Norvegia a recunoscut oficial marţi Palestina ca stat, a anunţat guvernul într-un comunicat de presă, un demers coordonat cu Spania şi Irlanda. Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a descris recunoaşterea de către ţara sa a statului pal

Anchetă la Spitalul Judeţean din Sibiu: un chirurg, acuzat de colegi că vine beat la serviciu

Mediafax acum 6 ore
Medicii care îl reclamă pe doctorul Iulian Făgeţan au depus o sesizare la conducerea spitalului, în care acuză că acesta vine băut la serviciu şi tot aşa îşi tratează şi pacienţii. Medicul chirurg conduce Compartimentul Clinic de Chirurgie Orală şi

Eugen Tomac: România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calitate

Mediafax acum o ora
Europarlamentarul român Eugen Tomac susţine că votul Austriei din 8 decembrie 2022 privind extinderea spaţiului Schengen a fost un abuz. Asta după ce Comisia Europeană a stabilit că România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calita

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

12°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

12°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

19°
mar.

11°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°