Canadiene, iar (a 6-a, ultima) Acum vreo două sîmbete am fost la un pas de a prinde un botez la Québec. Totul era pregătit - copilul româncei era născut, preotul român era anunţat, decoraţiunile cumpărate, masa aproape aranjată - numai că vineri seara tatăl québecois al copilului a ajuns la spital dintr-un motiv oarecare şi totul a fost contramandat. Că tot veni vorba, povestitorul îşi aduce aminte că a ajuns şi el la spital, şi chiar la urgenţă, într-o dimineaţă însorită din aprilie trecut (nu putea rata această experienţă): spitalul Jeffrey Hale, pe care cei ai locului îl consideră a fi printre cele mai bune. (De ce nişte francofoni în mare parte anglofobi cred că un spital la origini englez ar fi mai bun - oare acelaşi mecanism al blazării, nu totdeauna fundamentat, care-i face pe românii verzi să spună că făina ungurească este mai albă?) La spital, ca la spital: ai noroc că e duminică, mi-a spus persoana ce mă însoţea, e mai linişte. La înregistrare, chiar dacă nu mă ţineam tocmai drept pe picioare, am completat cel mai complex formular pe care mi-l puteam imagina, plecînd de la datele asigurării medicale - vitale date! - şi ajungînd pînă la numele premarital al mamei şi cel premarital al soţiei sau data şi locul naşterii amîndurora (datorită tradiţiei medicale locale de a asocia anumite boli anumitor locuri - precum maladie de Lac St-Jean, pe cît de gravă pe atît de rară, de exemplu). Şi cu muribunzii tot aşa faceţi?, a glumit însoţitorul meu, prilej pentru ca doamna de la ghişeu să se uite la mine cald şi să spună, peste fiorii mei: oh oui, le plus souvent! Am ratat aşadar un botez, dar, printr-o teribilă potriveală a lucrurilor, am prins pe pămînt canadian trei decese trăsnet. Primul, legat de asasinarea premierului Yitzhak Rabin, pe la începutul lui noiembrie '95. Proaspăt ajuns la Universitatea Laval, îmi ajutam colegii cu care împărţeam apartamentul