Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Relaţia dintre Bianca şi Victor, "superioară unui FLIRT, dar INFERIOARĂ unei CĂSĂTORII"!

Publicat in Ziarul Ring, marți 16 iulie 2013 ·

De doar câteva luni împreună, Bianca şi Victor au uimit întreg publicul cu vestea că se vor căsători. Chiar dacă nimeni nu le dădea nicio şansă, se pare că cei doi se iubesc atât de mult, încât nu vor să mai piardă timpul şi au decis să-şi întemeieze o familie cu acte în regulă.

Deşi nimeni nu le dădea vreo şansă, iată că Bianca Drăguşanu şi Victor Slav mai au foarte puţin timp până vor spune "Da" în faţa lui Dumnezeu, pentru tot restul vieţii. Cel puţin la asta visează orice cuplu care se află la început de drum. Şi pentru că am dorit să aflăm ce şanse are căsnicia lor să fie una trainică şi de durată, l-am rugat pe astrologul Radu Ştefănescu să ne explice, din punct de vedere astral, cum le va merge celor doi porumbei.

Într-un interviu acordat pentru "ring", astrologul Radu Ştefănescu a mărturisit că, din punctul lui de vedere, căsătoria dintre Bianca şi Victor nu are foarte mari şanse de reuşită şi, mai mult, astrologul crede că temperamentul vulcanic al divei va duce relaţia la final: "Calculul de compatibilitate dintre cei doi cu datele lor de naştere a dat un total de aproape 300 de puncte. Adică superior unui flirt, dar inferior unei căsătorii. Sigur că pasiunea este mare şi, fiind tineri, nu ţin seama de altceva decât de sex şi petreceri. Dar sunt deosebiri mari de caracter, de temperament, de drum în viaţă. Dacă vor ei să se căsătorească, nimic şi nimeni nu-i opreşte, alţii se aruncă în faţa trenului! Trăim într-o ţară liberă, în care fiecare îşi găseşte modul original în care să se nenorocească. Dar nu şi-au pus încă pirostriile, şi dacă le pun, mai discutăm peste trei ani! Cam atât ţine pasiunea de foame!".

Dacă pentru cununia religioasă, care va avea loc în luna septembrie, sunt şanse ca viitorii însurăţei să facă totul public, cununia civilă de la sfârşitul lunii august va fi un eveni

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi l

Premierul Marcel Ciolacu, lămuriri despre decontarea unor cheltuieli pentru ochelari: Am plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi pot deconta ochelari de fiţe, care costă mii de lei

News.ro acum 44 minute
Premierul Marcel Ciolacu a venit, joi, cu lămuriri despre facilitatea dată de Executiv privind decontarea unor cheltuieli pentru ochelari, el arătând că au plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi p

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Press Alert acum 58 minute
Guvernul aprobă, în ședința de joi, majorarea cu 10%, în două tranșe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechități existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Marcel Ciolacu: Majorăm îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie / Vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane

News.ro acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Executivul majorează îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie şi vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane. Premierul Marcel Ciolacu

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum o ora
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum 56 minute
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

DNA anchetează foştii şefi ai SRI: Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor anticorupţie

Mediafax acum 42 minute
•Generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă – la DNA. •În dosar mai este audiat şi avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. •Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunţ la DNA.

A fost stabilit un nou termen în Dosarul 2 Mai - Vlad Pascu va fi adus din nou la judecată în Iunie

Ziua Constanta acum 35 minute
Instanța a dispus un nou termen în Dosarul 2 Mai, în care Vlad Pascu este acuzat de omorul a două persoane și rănirea altor trei - 7 iunie, ora 10:00. La ultimul termen de judecată, magistratul Berevoescu Carmen-Claudia a apreciat că ședința s-a pet

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum 2 ore
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°