Şoferii de taxi de pe litoral sunt reclamaţi de turişti şi de localnici, fiindcă \"umflă\" distanţele parcurse pentru a câştiga în plus. Amenzile pentru cei prinşi cu falsuri sunt de cel mult 1.000 de lei. Sursa: FERI PREDESCU
"La sfârşitul lui iulie - începutul lui august mi-am petrecut vreo zece zile la Mamaia. Toate bune şi frumoase, până când a doua seară am chemat un taxi. Totul s-a petrecut în jurul orei 22.00. Era o cursă între zona Hotelului Perla din Mamaia către locul unde eram eu cazat. Când am ajuns la destinaţie aparatul de taxare indica un număr de kilometri dublu faţă de cel real, respectiv 12 kilometri, dublu faţă de distanţa normală, verificată apoi de mine şi cu GPSul. I-am explicat şoferului că nu are cum să fie aceasta distanţa, dar mi-a replicat că pot să fac reclamaţie. Suma cu care am fost înşelat nu este mare, dar am rămas cu senzaţia neplăcută că am fost luat de prost", ne-a povestit bucureşteanul Bogdan Ianu.
O experienţă similară a avut şi Georgeta Pătru, din Buzău. "Am fost în luna iulie la mare şi am stat la Costineşti şase zile. Nu am plecat cu autoturismul familiei, aşa că în fiecare seară am apelat la taxiuri. Din cinci curse, cred că în trei a trebuit să plătesc dublu cursele faţă de cât era distanţa parcursă", se plânge femeia.
Reclamaţii mai multe de la localnici, decât de la turişti
Cu toate acestea, Dionisie Culeţu, comisarul-şef al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului din Constanţa, ne-a declarat că localnicii depun mai multe reclamaţii decât turiştii. "Avem sesizări legate de modul de operare al taximetrilor, în special de la localnici. Turiştii nu prea ne-au făcut sesizări. Principala problemă reclamată este cea legată de modul de tarifare. Amenda maximă este de 1.000 de lei în astfel de cazuri", ne-a precizat comisarul-şef.
Şeful taximetriştilor: "Primăriile sunt de vină"
Vi